duminică, 8 august 2010

Părintele Serafim Rose – despre reîncarnare…

Părintele Serafim Rose – despre reîncarnare…

Limitele schimbării biologice

Părintele SERAFIM: Oricare dintre speciile existente încă în prezent în jurul nostru descinde, într-o succesiune neîntreruptă, din acelasi fel de creaturi din trecut. Sunt multe specii ce nu mai există azi; dar până la stingerea lor au rămas acelasi fel de făpturi care erau de la început.
Inăuntrul fiecărui fel de creaturi se pot observa numeroase schimbări. De pildă, coteiul si ciobănescul german provin din acelasi fel, dar rămân tot câini, si se pot împerechea si reproduce. La fel se întâmplă si cu “rasele” de oameni: desi arată foarte diferit, toate tin de acelasi fel.
Cei ce îsi spun creationisti nu sustin că nu există schimbări. Există o multime de schimbări în natură, dar toate au loc între anumite limite. Iată întreaga problematică a dezbaterilor despre evolutie si creatie: sunt oare limitele bine definite după “gen” – care poate să nu fie exact acelasi lucru cu “specia” – ori totul provine dintr-un glob originar de materie organică ce s-a dezvoltat, dând toate felurile de lucruri. Tot ceea ce stim în prezent despre codul genetic pare a fi împotriva ideii din urmă. Un organism nu poate “evolua” în ceva ce nu se potriveste cu codul său genetic[Adică ceva aflat in afara marjei de variatie specificate de ADN pentru acel organism anume. (n. ed.)]. In prezent o mare parte din discutiile dintre evolutionisti se învârt in jurul întrebării cum este posibil acest lucru. Noi încă nu am aflat cum.
[Cartea cea mai bună pe această temă este Not by Chance ! (Nu întâmplător !) de Dr. Lee Spetner, expert în codul genetic. (n. ed.)]
“Evolutia umană”STUDENT: Ce credeti despre oamenii fosili care au fost descoperiti ?
Părintele SERAFIM: In ultimii ai au apărut o multime de teorii. In Africa, sotii Leakey făceau tot felul de descoperiri în fiecare an. Bineînteles că fiecare persoană ce face descoperiri doreste ca “omul” său să fie strămosul întregii omeniri; astfel că vrea să răstoarne toate ideile anterioare, să aducă una nouă si să pretindă că el a găsit “veriga lipsă”. Asa că luăm întotdeauna cu prudentă spusele acestor oameni.
In 1959 Louis si Mary Leakey au descoperit un craniu al unei specii stinse de maimute, Australopithecus (“Maimuta sudică”), despre care toată lumea a presupus că era maimuta-strămos pentru toti oamenii fosili – Homo erectus etc. Cinci ani mai târziu ei au anuntat că au descoperit fosile umane în acelasi strat cu cele ale Australopithecului.
[Statutul de maimută dispărută al Australopithecului a fost stabilit încă din 1954 prin anatomie comparată de către zoologul Solly Zuckerman. Faptul că oameni adevarati au trăit în acelasi timp cu australopithecii indică faptul că acestia din urmă nu au nimic de-a face cu originea omului. In urma descoperirilor sotilor Louis si Mary Leakey, fiul lor Richard Leakey a descoperit si el fosile de Australopithecus si Homo erectus în acelasi strat. (n. ed.)]
Intrucât s-au găsit si unelte de piatră, ei si-au numit noua descoperire Homo habilis sau “Omul îndemânatic”.
["Din 1964 încoace", scrie Richard Milton, ,homo habilis a fost reevaluat si s-a sugerat că unul din oasele mâinii este o bucată de vertebră, că alte două oase ar fi putut apartine unei maimute ce trăia în copaci, si că alte sase provin de la un ne-humanoid neidentificat. Dar oricare ar fi meritele descrierii originare, ramâne faptul că Homo habilis este o fiintă umană - nu veriga lipsă. S-a calculat că Homo habilis avea un creier mic: poate doar jumătate din mărimea celui al oamenilor moderni obisnuiti. Dar, asa cum a arătat Dr. A..T. White, habilinele erau si mici de statură, astfel că creierul lor nu era mic în raport cu marimea corpului, flind mai curând asemeni pigmeilor moderni.
Intr-adevăr, unul din aspectele hazlii ale descoperirii lui Homo habilis este acela că în timp ce darwinistii îsi concentrau atentia să interpreteze oasele degetelor si vertebrele la Olduvai Gorge (locul unde s-au descoperit fosilele lui Homo habilis), încercând să alcătuiască scrisorile de acreditare ale acelei creaturi ca fiind veriga lipsă, se pare că au trecut cu vederea faptul că la numai câteva sute de mile spre vest, în pădurile Zairului, se află populatia Mbuti, care au de obicei doar - patru picioare si sase inci - înăltime si, ca statură, mărime a creierului si chiar ca mod de viată sunt comparabili cu Homo habilis. Dar acesti Mbuti sunt oameni modemi în toată puterea cuvântului, cu exceptia faptului că nu se uită la documentare TV si nu primesc premii de la societătile de finantare a stiintei" (Shattering the Myths of Darwinism, ed. cit., pp. 206-207). Vezi si Lubenow, Bones of Contention, ed. cit., pp. 157-166. (n. ed.)]
Acest lucru a întors pe dos întregul scenariu al evolutiei umane, fiindcă în teoria evolutionistă un strămos nu se poate găsi în acelasi strat cu descendentii săi. Si Homo erectus a fost scos din locul său si plasat după Homo habilis; iar acum se spune că fiintele umane ce au folosit unelte de piatră au trăit în urmă cu două milioane de ani.
Bineînteles că toate aceste lucruri sunt doar presupuneri. Există atâtea lipsuri si dificultăti in feluritele teorii, încât fiecare evolutionist încearcă mai mult să-si impună propriile pretentii.
Există chiar si mistificări de-a dreptul. Când studiam zoologia la facultate, în anii 1950, una dintre dovezile evolutiei omului era “Omul de Piltdown”. începând din 1890, a existat o căutare concertată pentru a se găsi veriga lipsă, despre care se credea că ar fi jumătate maimută si jumătate om. Asa că, în 1911, un englez istet pe nume Charles Dawson a luat un craniu uman, l-a combinat cu osul maxilar al unei maimute si a completat dintii de maimută. Un an mai târziu Teilhard de Chardin a descoperit si caninul care lipsea. Cu maxilarul său foarte primitiv si craniul foarte avansat, acest “Om de Piltdown” a fost socotit a fi un strămos evolutionist al omului. Unii savanti l-au pus la îndoială si au avut discutii aprinse, dar marea majoritate l-au acceptat. In sfârsit, in 1950, niste savanti l-au testat cu metoda de datare cu Carbon 14, care dă rezultate destul de precise până pe la 2000-3000 de ani vechime. Ei au descoperit că o parte era mai veche, iar cealaltă era mai nouă, astfel că s-a dovedit că erau două creaturi diferite.[în 1982, imediat după moartea Părintelui Serafim, s-a descoperit că maxilarul apartinea cu sigurantă unui urangutan. (n. ed.)] Prin urmare, totul a fost discreditat.
STUDENT: Ce ne puteti spune despre descoperirile craniilor omului de Neanderthal ?
Părintele SERAFIM: în prezent se acceptă că Omul de Neanderthal este Homo erectus: aceeasi specie cu omul, dar altă varietate – nu mult mai diferită fată de om decât este englezul de chinez.
[La sfârsitul anului 1980 câtiva evolutionisti au sugerat ca omului de Neanderthal să i se redea vechea denumire de Homo neanderthalensis. Totusi chiar si acestia admiteau că neanderthalienii erau contemporani cu fiintele umane moderne si se puteau încrucisa cu ei. Vezi Lubenow, Bones of Contention, ed. cit., p. 68. (n. ed.)]
De fapt, oamenii fosili sunt foarte putin numerosi. Si, desigur, totul se bazează pe felul cum interpretezi: este om sau maimută ?
[ Richard Leakey îsi citează colegul paleontolog David Pilbeam care spunea: "Dacă ai aduce un om de stiintă inteligent dintr-o altă disciplină si i-ai arăta slabele dovezi pe care le-am găsit, cu sigurantă că ti-ar zice: Las-o baltă; nu prea ai cu ce să mergi mai departe. Desigur, nici David si nici altii dintre cei implicati în cercetarea omului nu pot urma acest sfat, dar rămânem deplin constienti de pericolele de a trage concluzii din probe atât de incomplete" (Richard E. Leakey, The Making ofMankind, Michael Joseph, Londra, 1981). (n. ed.)]
Nu este chiar simplu să găsesti ceva între cele două specii. Pe nici o fosilă pe care o vezi, fie că e a oamenilor “primitivi” sau a maimutelor “avansate”, nu scrie “Eu sunt strămosul oamenilor de azi”. Deci nu poti spune dacă e strămos, văr sau nici un fel de rudă. Depinde cum interpretezi. Până acum nu există de fapt vreun om vechi convingător care să arate cu adevărat ca si cum ar fi intermediar între om si maimută. Există diferite feluri de oameni fosili, unii “primitivi”, unii cu cranii mari, unii cu cranii mici; dar nu se deosebesc între ei mai mult decât se deosebesc diferitii oameni ce trăiesc în prezent. Deci cei ce trebuie să aducă dovezi în acest caz, cred eu, sunt aceia care vor să dovedească că unul se trage din celălalt.
Desigur că toată problema descendentei unuia din celălalt ridică o multime de întrebări fată de textul Facerii – de pildă, despre genealogii. Dacă omul are milioane de ani vechime, trebuie să alcătuiesti niste uriase epicicluri spre a rezolva genealogiile Patriarhilor. Unii chiar spun că Patriarhii nu sunt persoane adevărate: ei ar fi în realitate doar niste denumiri pentru mari perioade de timp.

Limitele investigatiilor stiintifice
STUDENT: Nu sunt surprins când spuneti că ideile despre evolutia umană se schimbă, pe măsură ce se descoperă mai multe lucruri ce contribuie la teoria evolutiei. Până la urmă vom vedea cum întreaga imagine a evolutiei iese la lumină.
Părintele SERAFIM: Totul depinde de premisele de la care pornesti, fiindcă adeseori premisele sunt foarte puternice.
STUDENT: Vreau să spun că în general, în stiintă, ei merg cu o teorie, apoi descoperă că presupunerile lor erau incorecte, asa cum ati spus. Apoi sunt nevoiti să-si schimbe teoria, iar acest lucru este un pas, un spor de cunoastere în stiintă.
Părintele SERAFIM: Da. Există unele puncte slabe si în teoria evolutiei însăsi, asa cum se înfătisează astăzi. Desigur, trebuie să întelegem că si cuvântul acesta are mai multe întelesuri. Evolutia unei anumite varietăti de cintezoi sau asa ceva – nu are legătură cu discutia noastră. Este vorba doar de o schimbare înăuntrul aceleiasi firi. Dar evolutia ca teorie despre originea lumii – acest lucru e dincolo de domeniul stiintei. Este o speculatie despre începuturi, la fel ca anticele speculatii grecesti despre infinitatea lumii sau existenta ei vesnică etc.
Spre a putea să accepti teoria evolutionistă despre origini, asa cum e prezentată de obicei în prezent, trebuie să accepti că cele Sase Zile ale Facerii nu sunt o lucrare suprafirească, adică o lucrare de tip diferit fată de ceea ce se întâmplă în prezent. După tâlcuirea Bisericii, este o mare deosebire: au existat Sase Zile ale Facerii, în care Dumnezeu a făcut întreaga lume, lucru pe care nu îl mai face defel astăzi. Deci nu se poate deduce cum anume au fost. Probabil că poti face deductii cel mult până în acel punct, dar nu poti deduce cum a fost cu adevărat începutul. Deci cred că în această privintă savantii ar trebui să fie mult mai putin dogmatici în felul cum privesc si discută despre începutul însusi.
Textul Facerii arată foarte clar că cele sase lucrări au fost cu totul în afara sferei cunoasterii noastre de azi. Nu putem sti nimic despre ele, afară de ceea ce Dumnezeu însusi a ales să ne descopere. Tocmai de aceea as zice că savantii rămân pe dinafară când încearcă să deducă începutul din ceea ce se întâmplă în prezent. Poti duce ideea uniformistă (adică faptul că toate s-au petrecut cu aceeasi viteză cu care se întâmplă acum) până la un anumit punct – poate până la câteva mii de ani. Mai departe este foarte îndoielnic că totul s-a petrecut mereu în mod constant.
Cronologia biblica
STUDENT: Stim oare cât de vechi este pământul după cronologiile biblice ?
Părintele SERAFIM: Problema este controversată. Textul grecesc (Septuaginta) si textul ebraic (masoretic) al Facerii sunt diferite. După Septuaginta, lumea are cam 7500 de ani vechime;594 după textul ebraic, are cam 6000 de ani vechime. Este o discrepantă evidentă. Cum putem rezolva probleme de acest tip ? Părintii admit că poate exista o oarecare greseală care să se fi transmis; pot fi simple greseli de copiere etc. Fericitul Augustin are un întreg capitol despre acest lucru.[Fer. Augustin, Cetatea lui Dumnezeu 15.13. (n. ed.)] Poate că unii copisti au adăugat sau au scos ici si colo câte o sută de ani atunci când au copiat textul. Părintii admit că în Scriptură pot fi mici greseli. Nu există nici o învătătură patristică care să spună că trebuie să definim lumea ca având exact 7490 de ani vechime. Poate fi ceva mai mult sau ceva mai putin: nu este ceva atât de important.
Dar faptul că Adam a trăit acum sapte sau opt mii de ani, sau a trăit în urmă cu milioane de ani – aceasta este o întrebare importantă. Este un subiect însemnat ce influentează întregul text al Facerii. Trebuie să întelegem cine a fost Adam – dacă a fost sau nu o persoană s.a.m.d. Dacă a trăit în urmă cu milioane de ani, apar o grămadă de întrebări pe care trebuie să ti le pui despre felul cum omenirea a interpretat traditia începând de atunci.

Preexistenta sufletelor, reîncarnare si evolutie
STUDENT: De ce credea Origen că sufletul a coborât in timp din tărâmul duhovnicesc ?
Părintele SERAFTM: Se afla sub influenta unor filosofi care spuneau că materia este rea. Oamenii priveau în jur si vedeau că păcatele se produc din pricina cărnii, astfel a apărut ideea, mai ales între maniheisti si cei cu invătături similare, că materia însăsi este răul iar sufletul e un lucru nobil, întemnitat în materie. De aici au ajuns la ideea că sufletul a petrecut odinioară într-un alt tărâm.
STUDENT: De ce au coborât sufletele în materie dacă materia este rea ?
Părintele SERAFIM: După Origen, aceasta se datora faptului că au păcă tuit în acel alt tărâm. Este vorba de o conceptie dualistă asupra universului: există un aspect bun – sufletul, si unul rău – materia, trupul. Pe de altă parte, conceptia crestină vede sufletul si trupul laolaltă, cunoscând că trupul se va transfigura cu adevărat. De fapt, cum vom vedea când vom studia Cartea Facerii, trupul la început era diferit de felul în care a ajuns după cădere.
STUDENT: A fost oare influentat Origen de idei orientale ?
Părintele SERAFIM: Neîndoielnic. La Alexandria, unde trăia Origen, ve neau oameni din India care predau acolo. Unul dintre profesorii lui Origen era din India.
STUDENT: Ideea preexistentei sufletelor seamănă cu ceea ce învată hin duismul despre transmigrarea sufletelor si “reîncarnare”.
Părintele SERAPTM: Corect.
STUDENT: Si ce legătură are cu evolutia ?
Părintele SERAFIM: Ideea aflată îndărătul cosmogoniei evolutiei este aceea ca totul provine dintr-un singur filament: la început a existat o singură picătură, din care provin toate vietătile: animale, insecte, plante etc. (Desigur, teoria are imense dificultăti, fiindcă trebuie să arăti cum anume, în acea pică-’ tură originară, au apărut simultan codul genetic si mijloacele translatării sale; apoi trebuie să arăti cum s-a adăugat informatia spre a produce codul genetic pentru om si toate celelalte creaturi. Acest lucru nu a fost nicicând realizat.)
Ideea “reîncarnării” se aseamănă prin faptul că, după conceptia vechilor budisti, hindusi, greci si romani, ea cuprindea transmigrarea in diferite creaturi, fiare sălbatice, insecte si chiar plante. (în vremurile moderne oamenii au schimbat această idee: ei sustin că în “vietile anterioare” au fost fiinte umane, fiindcă nu le place ideea de a fi fost maimute sau copaci sau altoeva. Oamenilor le place să creadă că au fost Napoleon sau Iulius Cezar, dar nu le place să creadă că au fost o grindă de stejar pe undeva prin Roma. Se lingusesc pe ei însisi.)
Indeobste, putem spune că ideea că totul este una – ca un singur “Lant de Lumină” ce se împarte în diferite feluri de fiinte – nu este deloc acceptata de Sfintii Părinti. Ei spun că toate felurile de făpturi au fost prezente la început, iar sământa lor produce acelasi fel de făpturi până la sfârsitul vremii.



preluare de pe
http://doarortodox.wordpress.com/2009/01/17/parintele-serafim-rose-despre-reincarnare/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu