duminică, 8 august 2010

FILME DESPRE REINCARNARE

Secretul (2007)

The Secret

Regia: Vincent Perez; Gen film: Drama, Thriller
Cu: David Duchovny, Lili Taylor, Olivia Thirlby



Craciun (2004)

Noel


Regia: Chazz Palminteri; Gen film: Drama, Calatorii
Cu: Penélope Cruz, Susan Sarandon, Alan Arkin, Paul Walker



P.S., Te iubesc (2004)

P.S.


Gen film: Drama, Romantic
Cu: Laura Linney, Gabriel Byrne, Paul Rudd, Topher Grace, Marcia Gay Harden, Lois Smith



O viata noua (2004)

Birth


Gen film: Drama, Mister, Psihologic
Cu: Nicole Kidman, Lauren Bacall, Danny Huston, Alison Elliott



The Curse of El Charro (2004)

Gen film: Horror
Cu: Andrew Bryniarski



Izo (2004)

Regia: Takashi Miike; Gen film: Actiune



Quigley (2003)

Gen film: Familie, Comedie, Fantastic, Aventuri, Animale
Cu: Gary Busey, Curtis Armstrong, Christopher Atkins, Oz Perkins



Piersica magica (2003)

Kung Phooey!


Gen film: Actiune, Comedie
Cu: Michael Chow Man-kin, Colman Domingo



Revolta (2003)

Riverworld


Gen film: Science Fiction



Din nou pe pamant (2001)

Down to Earth


Regia: Paul Weitz, Chris Weitz; Gen film: Comedie, Drama, Fantastic
Cu: Chris Rock, Chazz Palminteri, Eugene Levy, Regina King, Frankie Faison



Umbra lui Bones (2001)

Bones


Gen film: Horror
Cu: Snoop Dogg, Pam Grier, Michael T. Weiss, Clifton Powell



Jack Frost (1998)

Gen film: Familie, Comedie, Fantastic
Cu: Michael Keaton, Kelly Preston, Henry Rollins, Dweezil Zappa, Ahmet Zappa, Mark Addy, Joseph Cross



Viziuni macabre (1995)

Hideaway


Gen film: Horror
Cu: Jeff Goldblum, Alicia Silverstone, Alfred Molina, Christine Lahti, Rae Dawn Chong, Jeremy Sisto



Fluke - o minune de catel (1995)

Fluke


Gen film: Familie, Fantastic, Animale, Copii
Cu: Matthew Modine, Samuel L. Jackson, Nancy Travis, Eric Stoltz, Max Pomeranc



Sabia blestemata 2 (1995)

Gladiator Cop


Gen film: Fantastic, Aventuri
Cu: Lorenzo Lamas, James Hong, George Touliatos



Micul Buddha (1994)

Little Buddha


Regia: Bernardo Bertolucci; Gen film: Drama, Biografii, Cultura si istorie
Cu: Keanu Reeves, Bridget Fonda, Chris Isaak, Ying Ruocheng



Frankenstein (1994)

Mary Shelley's Frankenstein


Regia: Kenneth Branagh; Gen film: Horror, Gotic
Cu: Kenneth Branagh, Robert De Niro, Helena Bonham Carter, John Cleese, Aidan Quinn, Tom Hulce



Corbul (1994)

The Crow


Gen film: Actiune, Fantastic
Cu: Brandon Lee, Angel David, Michael Wincott, Ernie Hudson, David Patrick Kelly



Dellamorte Dellamore (1994)

Cemetery Man


Regia: Michele Soavi; Gen film: Comedie, Horror
Cu: Rupert Everett, Anna Falchi, Mickey Knox, Francois Hadji-Lazaro



Suflete ratacitoare (1993)

Heart and Souls


Gen film: Comedie, Fantastic
Cu: Robert Downey, Jr., Charles Grodin, Kyra Sedgwick, Alfre Woodard, Tom Sizemore


Mumia se razbuna (1993)

The Mummy Lives


Gen film: Horror
Cu: Tony Curtis


Amintiri de cosmar (1993)

Dying to Remember


Gen film: Drama, Mister, Thriller, Psihologic
Cu: Melissa Gilbert



Orlando (1992)


Regia: Sally Potter; Gen film: Drama, Fantastic, Istoric
Cu: Tilda Swinton, Billy Zane, John Wood, Lothaire Bluteau, Charlotte Valandrey



Dracula (1992)

Bram Stoker's Dracula


Regia: Francis Ford Coppola; Gen film: Adult, Horror, Thriller, Gotic
Cu: Gary Oldman, Anthony Hopkins, Keanu Reeves, Winona Ryder, Sadie Frost, Richard E. Grant



Buffy the Vampire Slayer (1992)

Gen film: Comedie, Horror
Cu: Kristy Swanson, Donald Sutherland, Rutger Hauer, Luke Perry, Paul Reubens



Candyman (1992)

Gen film: Horror
Cu: Virginia Madsen, Xander R. Berkeley, Vanessa A. Williams, Tony Todd, Kasi Lemmons



Sabia blestemata (1992)

The Swordsman


Gen film: Actiune



Inviat din morti (1991)

Dead Again


Regia: Kenneth Branagh; Gen film: Mister, Romantic, Thriller
Cu: Kenneth Branagh, Emma Thompson, Robin Williams, Andy Garcia, Derek Jacobi



Eternitate (1990)

Eternity


Gen film: Drama, Fantastic, Romantic
Cu: Jon Voight, Armand Assante, Kaye Ballard, Wilford Brimley, Eileen Davidson



Amintiri din alta viata (1989)

Chances Are


Gen film: Comedie, Fantastic, Romantic
Cu: Cybill Shepherd, Robert Downey, Jr., Christopher McDonald, Mary Stuart Masterson, Ryan O'Neal



Si ingerii se indragostesc (1987)

Made in Heaven


Gen film: Fantastic, Romantic
Cu: Timothy Hutton, Ellen Barkin, Kelly McGillis, Marj Dusay, Maureen Stapleton, Don Murray

Filmul este o cuceritoare poveste de iubire in care doua suflete pereche isi traiesc casnicia nicaieri altundeva decat in Rai. Mike Shean a murit de tanar in timp ce incerca sa salveze pe cineva. Ajuns in Rai, el intalneste un alt suflet minunat....



Justitiarul (1987)

The Wraith


Gen film: Actiune, Science Fiction
Cu: Charlie Sheen, Sherilyn Fenn, Randy Quaid, Nick Cassavetes, Griffin O'Neal



Manechinul (1987)

Mannequin


Gen film: Comedie, Fantastic, Romantic
Cu: Andrew McCarthy, Kim Cattrall, James Spader, Estelle Getty, G.W. Bailey



Sa pleci, sa te intorci... (1985)

Partir, Revenir


Regia: Claude Lelouch; Gen film: Drama, Psihologic
Cu: Evelyne Bouix, Jean-Louis Trintignant, Annie Girardot, Michel Piccoli, Françoise Fabian, Richard Anconina



Star Trek III: In cautarea lui Spock (1984)

Star Trek III: The Search for Spock


Regia: Leonard Nimoy; Gen film: Science Fiction, Aventuri
Cu: William Shatner, George Takei, Leonard Nimoy, James Doohan, Walter Koenig, DeForest Kelley



Dincolo de moarte (1984)

Deja Vu


Gen film: Fantastic, Romantic, Thriller
Cu: Jaclyn Smith, Claire Bloom, Shelley Winters, Nigel Terry



Raiul mai poate astepta (1978)

Heaven Can Wait


Regia: Warren Beatty, Buck Henry; Gen film: Comedie, Fantastic, Romantic
Cu: Warren Beatty, James Mason, Julie Christie, Charles Grodin, Jack Warden



Audrey Rose (1977)

Regia: Robert Wise; Gen film: Drama, Horror, Thriller, Psihologic
Cu: Marsha Mason, Anthony Hopkins, John Beck, Susan Swift, Norman Lloyd



Papesa Ioana (1972)

Pope Joan


Gen film: Drama, Cultura si istorie, Epic
Cu: Liv Ullmann, Franco Nero, Olivia de Havilland, Lesley-Anne Down, Trevor Howard, Neville Aurelius



O alta personalitate (1970)

On a Clear Day You Can See Forever


Regia: Vincente Minnelli; Gen film: Muzical, Comedie
Cu: Barbra Streisand, Yves Montand, Bob Newhart, Larry Blyden, Simon Oakland



The Curse of the Mummy's Tomb (1965)

Gen film: Horror, Thriller
Cu: Terence Morgan, George Pastell, Fred Clark, Ronald Howard



Adio, Charlie! (1964)

Goodbye Charlie


Regia: Vincente Minnelli; Gen film: Comedie, Fantastic
Cu: Tony Curtis, Ellen Burstyn, Debbie Reynolds, Joanna Barnes, Pat Boone, Ellen McRae



Devi (1960)

Regia: Satyajit Ray; Gen film: Drama
Cu: Soumitra Chatterjee, Sharmila Tagore


Evadat din infern (1946)

Angel on My Shoulder


Gen film: Comedie, Fantastic
Cu: Paul Muni, Anne Baxter, Claude Rains, George Cleveland, Onslow Stevens



Noul Domn Jordan (1941)

Here Comes Mr. Jordan


Gen film: Comedie, Fantastic
Cu: Robert Montgomery, Evelyn Keyes, Claude Rains, Edward Everett Horton, Rita Johnson



Mumia (1932)

The Mummy


Gen film: Horror
Cu: Boris Karloff, Edward Van Sloan, Bramwell Fletcher, Arthur Byron, Zita Johann, David Manners

Reincarnarea si reintruparea

Reincarnarea si reintruparea


O mare Lumina din trecutul meu indepartat pe care am regasit-o cu imensa bucurie in prezent a ocupat un loc important in viata mea. Acum este o Lumina care traieste dincolo de stele si de la care primesc ajutor si inspiratie in tot ceea ce fac. A fost si este un prieten si un sfatuitor nepretuit de la care am invatat ca spiritul fiintei omenesti nu moare, ci trece intr-o alta existenta.
Asa cum si-ar fi dorit si Valeriu Popa, as vrea in acest capitol sa pot raspunde unei nevoi pe care o resimt profund si pe care miau marturisit-o foarte multe persoane: nevoia de deschidere si de intelegere a unei alte dimensiuni a fiintei umane, mai vasta, de asemenea mai spirituala.
Din antichitate si pana in zilele noastre, scrierile sacre, precum si toate marile curente spirituale, ne-au vorbit despre alte dimensiuni decat a vietii noastre de toate zilele.
In cursul ultimelor secole, omul occidental a progresat cu pasi de gigant in domeniile stiintifice. Totusi suntem in continuare incapabili sa ne acomodam cu unele emotii, cu unele impulsuri care fac parte din mostenirea noastra din neolitic. Omenirea inconjurata de o tehnologie care se invecineaza cu SF-ul, traieste actualmente intr-o angoasa existentiala cronica. Cei mai multi dintre noi nu mai stiu cine sunt si traiesc intr-o conditionare care le-a fost imprimata inca dinainte de a se fi nascut. Azi, cei care traiesc retrasi in ei insisi, in dogmatismul lor caldut, sunt departe de a fi mai fericiti decat cei care-si pun intrebari asupra naturii lor reale si asupra constituirii lor fizice, mentale si spirituale.
Alaturi de “cine suntem si de unde venim”, una dintre intrebarile care au framantat mintea oamenilor a fost si “incotro mergem” – esenta acestei mari necunoscute fiind legata nu de efemera noastra existenta, ci de ce se intampla cu noi dupa ce vom pasi pragul lumii de dincolo. Exista o alta viata dupa moarte ?, ne intrebam plini de teama, dar si cu speranta de cele mai multe ori nemarturisita, ca Dumnezeu nu ne-a creat numai pentru aceasta umila trecere prin corpul uman, material pe care il primim fiecare la nastere.
Astazi, insa, problema vietii de dupa moarte poate, in sfarsit, sa fie abordata diferit in societatea moderna care a incercat totdeauna sa fuga de ea - numai prin prisma reincarnarii. Acest concept este inca invaluit de mister pentru ca religiile occidentale n-au admis-o niciodata, cu toate ca atmosfera din jurul acestui subiect s-a schimbat considerabil.
Conceptul ca fiinta omeneasca se compune din doua parti distincte, una materiala – alcatuita din elemente organice care odata cu moartea se descompun in elementele componente, si o parte spirituala, energetica, invizibila – care constituie “eul” fiecarui individ ce supravietuieste fenomenului mortii si pastreaza intacte toate amintirile si experientele vietii agonisite in perioada convietuirii celor doua forme, este destul de raspandita pe suprafata globului din cele mai indepartate timpuri. In general, religiile accepta ideea existentei celor doua forme ce constituie fiinta umana, dar abordeaza diferit ideea reincarnarii, adica intoarcerea formei spirituale a unui individ, in alta forma materiala a unui nou nascut, reluand un nou ciclu de existenta.
Dezvoltand aceasta tema atat de controversata a reincarnarii, sper sa reusesc sa ofer o lucrare accesibila publicului celui mai larg.
Fie ca aceasta deschidere a constiintelor care survine in epoca noastra sa fie impartasita de cat mai multi cu putinta.
O sa incercam impreuna sa dam un sens existentei si sa o intelegem. Intelegerea sensului vietii este la fel de importanta pentru dezvoltarea noastra psihologica si spirituala cum este faptul de a ne hrani pentru supravietuirea biologica. Putini dintre noi recunosc constient dimensiunea spirituala a existentei. O sa incercam sa clarificam fenomenul reincarnarii – care este astazi atat de larg discutat si totusi atat de putin cunoscut.
Reincarnarea este un fenomen guvernat de legi divine, iar aceste legi precise ne permit o mai buna intelegere a drumului pe care il parcurgem in vietile noastre succesive.
Multe religii spun ca orice viata intr-un corp de carne si oase este rezultatul unei alegeri, numita incarnare. Dupa moarte si dupa o evaluare karmica, sufletul se confrunta cu alegerea de a cobori din nou pe Pamant pentru solutionarea nereusitelor din vietile anterioare.
Karma, adica legea cauzei si a efectului este mecanismul care impinge sufletul la incarnare. Ea are o importanta primordiala si nimic n-ar capata sens fara a include si explicarea ei.
Karma, adica soarta omului, nu este nici buna, nici rea; este o lege cat se poate de dreapta. Din punct de vedere karmic, sufletul va alege o viata care sa-i permita sa echilibreze gravitatea faptelor sale din trecut. Ceea ce faptuieste omul in lumea aceasta fizica sunt actiuni care pot folosi sau dauna persoanelor cu care venim in contact. Aceste fapte, de tot felul, lucreaza asupra noastra si asupra celor din jurul nostru, fericindu-i sau nenorocindu-i, impiedicadu-le sau favorizandu-le evolutia.
Toate aceste fapte pe care le exercitam asupra fiintei sau bunurilor unui semen al nostru se inscriu in spiritul nostru si in arhiva Cerului, si ele vor determina felul nostru de viata in viitoarea reincarnare pentru ca numai astfel are loc evolutia noastra, din treapta in treapta, din viata in viata, pana la eliberarea de karma, pentru a ne uni cu Intregul, cu Sursa Divina. Deci, de orice natura ar fi fapta noastra, ea va trebui neaparat sa-si gaseasca satisfactia, dupa care va urma plata sau rasplata ei.
Ordinea universala care se inscrie perfect in armonia cosmica presupune in mod necesar ideea unei vieti anterioare vietii actuale. Altfel nu este posibil de explicat inegalitatea sanselor, diversitatea tulburatoare a situatiilor morale si a destinelor individuale. Trebuie admis ca faptele bune sau rele dintr-o viata anterioara, pe care trebuie sa ni le asumam, sunt cauza destinului actual al omului. Altfel, aceasta s-ar datora fie intamplarii, fie unui Dumnezeu nedrept… Reincarnarea este singura care poate da omului o explicatie reala despre el insusi si despre viata pe care o traieste.
De multe ori oamenii se intreaba: “De ce mi se intampla tocmai mie?” ,“De ce Dumnezeu este nedrept?”, “De ce unii oameni se imbolnavesc si mor in frageda copilarie daca Dumnezeu a creat toate sufletele egale?”, “De ce viata oamenilor este neegala, de ce unul e cersetor si altul bogat, de ce unul este handicapat si altul este perfect sanatos?”. Aceasta ordine este in aparenta nedreapta. Putini insa stiu ca nimic nu este intamplator, totul este o necesitate care are la baza legea universala a karmei. Ordinea divina a lumii presupune, in mod necesar, ideea unei vieti dupa aceasta viata. Daca n-ar fi asa atunci cum va veni acea recompensa linistitoare pe care atatia oameni o asteapta in mod indreptatit? Cum se poate ajunge la dezvoltarea perfectiunii totale a omului, daca posibilitatea unei alte vieti nu este acordata? Revenirea mereu la viata pamanteasca, reincarnarea noastra repetata are loc pentru ca sufletul nostru sa se purifice si deci, sa evolueze, pentru ca totul este evolutie.
Reincarnarea reprezinta actul spiritului de a lua in decursul secolelor, rand pe rand, in posesie corpuri noi, fiecare corp fiind adaptat potrivit stadiilor de dezvoltare a spiritului respectiv.
Noi suntem aici deoarece am fost si altadata, deoarece aici nea, sadit semintele destinului, iar acum ne-am intors pentru a culege roadele lor. Cum nu exista nicaieri ceva intamplator, totul fiind subordonat Legilor Cosmice, inseamna ca nici noi, oamenii, o mica ierarhie din acest Cosmos, nu suntem aici din intamplare. Existenta noastra aici are un inteles. Ar fi de-a dreptul lipsit de sens ca noi sa ne fi nascut doar pentru o scurta viata terestra, ca apoi sa disparem pur si simplu! Cum am obtine atunci rasplata pentru faptele noastre bune si cum ne-am mai lua pedeapsa pentru faptele rele?
Trebuie sa admitem ca Legea Cosmica nu ne-a adus aici din intamplare. Acum ne cream conditiile pentru ceea ce vom deveni in viitor, acum ne pregatim destinul pentru urmatoarea noastra viata – prin ceea ce facem.
Orice cauza produce un efect, care nu poate fi evitat. Vom primi rasplata pentru ceea ce ne-am facut noua insine. Ne aflam intr-o evolutie ciclica, ascendenta, constanta, avansand de la nivelele joase la cele mai inalte.
Si acum, sa incercam sa demonstram, cu argumentele de care dispunem, existenta reincarnarii si a vietii trecute si viitoare.
In stradania de a gasi elemente sau fenomene justificative pentru realitatea reincarnarii, oamenii au incercat sa patrunda acest mister cu ajutorul hipnozei. Prin aceasta metoda, s-a reusit ca anumite persoane in stare de hipnoza sa comunice impresii din perioada altor vieti. Aceste relatari sunt impresionante prin multitudinea de informatii, forme de manifestare inexplicabile cum ar fi vorbirea in limbi arhaice sau total necunoscute celor prezenti.
Iata cazul unei femei care avea de 10 ani insomnii si o teama inexplicabila de moarte. Se trezea tresarind violent, speriata, in mijlocul noptii, si nu mai adormea decat spre dimineata cu pretul unor mari eforturi. Nici o problema fizica nu justifica aceste temeri morbide. Printr-o regresie, cautand eventuala cauza din trecut a acestei probleme, s-a descoperit ca a fost barbat in Evul Mediu si ca a dus o viata lipsita de interes, apoi a murit. Mortul a fost pregatit, pus in sicriu si apoi ingropat. Dupa cateva ore mai tarziu, s-a trezit!… Nefericitul a facut tot ce a putut ca sa se faca auzit, dar zadarnic. A murit sufocat. Dupa ce tanara femeie a facut aceasta descoperire si a adus-o la suprafata, constientizand efectele unei traume din trecut, s-a linistit si a inceput sa doarma normal, simtindu-se impacata cu ea insasi. Deci, retraind emotiile legate de aceste momente deosebite, subiectul dobandeste o constientizare care sterge definitiv efectele nedorite ale acestui trecut.
Iata un nou exemplu. O femeie tanara avea de multi ani o tuse care nu se mai oprea, rebela la orice tratament. Cea mai mica contrarietate declansa accese care se potoleau din ce in ce mai greu. Ajunsese sa tuseasca chiar si noaptea in somn, fara sa se trezeasca. Facuse tot ce era posibil medical ca sa puna capat acestei tuse, dar ea nu ceda. Regresia efectuata ne-a condus in viata unei tinere femei din vremea celui de-al doilea razboi mondial. A fost luata de Gestapo, despartita de copiii ei, inchisa si apoi gazata. Si-a trait in intregime, in stare de hipnoza, inhalarea gazului mortal care a durat aproape o ora. Traumatismul profund care a marcat-o in acea viata a urmarit-o in viata actuala; insa retraind aceasta incarcatura emotionala, subconstientul sau s-a debarasat de el, si a revenit la sanatatea normala, tusea disparand ca prin farmec. Dupa cateva luni s-a dus sa caute locul unde fusese deportata in viata trecuta. Astfel, a recunoscut perfect un loc unde nu mai fusese niciodata in viata actuala, oferind totul pana la cele mai mici detalii.
Alt caz interesant. Unei femei, operata cu o luna inainte de fibrom, ii sangera uterul, provocandu-i dureri puternice. Medicina nu stia ce sa spuna in fata acestor simptome care nu corespundeau unor cauze medicale obisnuite. Problema tinea de fapt, de intelegerea propriei karme. Femeia a retrait, prin hipnoza, o viata tot de femeie, la sfarsitul secolului trecut, care s-a terminat in mod tragic in urma unei nasteri deosebit de dificile si dureroase. Si de data aceasta, subconstientul pastrase amprenta acestui traumatism care se manifesta si in prezent. Dupa trei zile, durerile disparusera si sangerarea se oprise. A marturisit ca a simtit o liniste sufletesca extraordinara, o fericire si o seninatate – ca o femeie care tocmai nascuse. Coincidenta? Poate. Dar, inca un subiect s-a impacat cu el insusi prin constientizarea vechilor “amintiri”.
Toate acestea nu pot fi catalogate drept “imaginatie” pentru ca efectele sunt incontestabile asupra starii morale si fizice a subiectilor. Ei sunt beneficiarii unui soi de evolutie morala si spirituala care pledeaza in favoarea validitatii ipotezei vietilor anterioare si a reincarnarii.
Incercam si o alta abordare, din punct de vedere al mortii clinice, fenomen urmarit de multi oameni de stiinta si cercetatori.
Un foarte cunoscut program de televiziune, Discovery Channel, a prezentat un reportaj in care a fost abordata moartea clinica dintr-un unghi cu totul nou.S-au urmarit si cercetat cazurile de moarte aparenta incercand sa se elucideze misterul vietii de dupa moarte.
Au fost chestionati oameni din diferite sisteme culturale, de diferite credinte, indieni budisti, catolici, evrei, atei, tineri, adulti si batrani. Se voia sa se obtina cat mai multe informatii din cele mai variate surse pentru ca marturiile muribunzilor sa nu fie contaminate de credintele proprii. Astfel, s-a ajuns la concluzia ca moartea este o experienta unica, care nu are legatura cu vreun sistem de credinta.
Unele persoane declarate clinic decedate, cand s-au reintors la viata intr-un mod inexplicabil pentru medici, au putut sa-si povesteasca ce li s-a intamplat in timpul acestei calatorii la frontierele vietii si ale mortii.
Iata cazul unei femei care a trait o asemenea aventura in cursul unei come diabetice. S-a vazut plutind deasupra ambulantei care o ducea la spital. A vazut toata scena de reanimare si a ascultat toate discutiile medicilor. Putea percepe chiar si gandurile lor. Cand s-a trezit a incercat sa povesteasca personalului ce i s-a intamplat, dar nimeni nu o intelegea. Cand a priceput ca nu e crezuta, a tacut. Insa existenta ei s-a schimbat in mod profund, nu-i mai e frica de moarte si s-a intors mai credincioasa si insotita de un sentiment de globalitate, de iubire totala, de plenitudine.
Iata acum relatarea exceptionala a unui copil de 7 ani, muribund, bolnav de leucemie. O infirmiera il intreaba cum vede el paradisul.
- “ Ca si cum ai trece printr-un zid intr-o alta galaxie”, raspunde el, “ca si cum ai merge intr-un nor. Spiritul e acolo, nu si corpul”.
- “Poti sa ne spui de ce oamenii sunt asa de speriati la gandul de a muri ? “, a intrebat infirmiera.
- “Daca nu va atasati de corpul vostru, daca lasati lucrurile sa se faca, nu e cu adevarat dureros”.
- “Crezi ca aceasta viata pe Pamant este singura pe care o traim ?” a insistat infirmiera.
- “Cei care cred asta gresesc. Stiu ca intr-o zi ma voi intoarce”, a asigurat-o copilul.
Copiii ating in pragul mortii o intelepciune pe care multi adulti le-ar invidia-o. Ei cunosc, in general, o crestere a spiritualitatii in totala disproportie cu varsta si experienta lor. Aceste calatorii ii fac constienti de adevar si ii ajuta considerabil in momentul tranzitiei.
Inca un caz care confirma calatoria spiritului in afara corpului. Un barbat dintr-o tara europeana sufera un accident si se afla in moarte clinica timp de 21 de minute. La intoarcere, povesteste medicilor ca si-a vazut corpul in sala de operatie, a ascultat un timp discutiile lor, apoi, in cateva clipe s-a trezit la unchiul sau in Canada, l-a vazut pe acesta spargand lemne, iar undeva in aceeasi zona a urmarit construirea unui pod unde se montau piloni si se ajunsese la stalpul nr. 5. Cineva a avut insa, curiozitatea sa verifice telefonic cele afirmate de calatorul nostru in timp si spatiu. Toate au corespuns intocmai.
Tulburatoare sunt si fenomenele ce se petrec cu acei ”copii minune” sau “genii”, care fara a avea o pregatire necesara, pot sa se manifeste ca persoane mature, in domeniul muzicii, al stiintelor exacte, lucru care ramane pentru stiinta un mister greu de explicat. Numai prin reincarnare se poate explica aceasta capacitate a unor copii care nu sunt inca la scoala si pot rezolva probleme foarte grele de matematica, sau copii foarte mici, fara lectii de muzica, care pot executa partituri muzicale de Chopin, Beethoven si altii.
Mozart a scris o simfonie la varsta de 5 ani.
Reisin dadea concerte la varsta de 4 ani.
Leonardo da Vinci a invatat singur pictura, iar Victor Hugo a fost laureat la varsta de 13 ani si astfel de exemple sunt nenumarate.
Aceste capacitati difera de la individ la individ. Unii copii, din primii ani de viata au o predispozitie pentru muzica, altii pentru pictura, altii pentru stiinta, iar altii nu manifesta nici o atractie pentru nimic. Diferentele dintre modul de viata al oamenilor sunt enorme. In afara de acest lucru, sunt copii care se nasc morti sau care mor imediat dupa nastere la cateva zile, luni sau ani. De ce acestia sa aiba o existenta atat de scurta prin viata, fata de altii care traiesc 70-80 de ani. Raspunsul este unul singur si anume: reincarnarea ne poate explica totul. Faptul ca unii copii mor la nastere sau ca se nasc handicapati si traiesc in suferinta si mizerie, faptul ca oamenii nu sunt egali, totul este datorita karmei lor, destinului care li se programeaza inainte de nastere in lumea astrala. Ei trebuie sa treaca prin suferinta pentru a se putea purifica din punct de vedere spiritual. In afara reincarnarii este imposibil sa explicam aceasta diversitate frapanta intre anomaliile aparente de injustitie si repartitia bucuriei si suferintei. Felul in care s-a desfasurat viata terestra, isi are efect in urmatoarea reincarnare, sau se poate intinde chiar pe parcursul mai multor vieti, atunci cand sunt prea multe datorii acumulate, ce se leaga si de karmele altor spirite.
Pentru a face si mai mult lumina, vom interpreta cateva pasaje din Biblie, dovedind ca insusi Iisus cunostea si accepta reincarnarea.
In religia crestina se spune tot timpul ca omul nu traieste decat o viata, de aceea subiectul “reincarnare” tulbura mintea omului si mai mult.
Citind Evangheliile nu veti gasi nicaieri cuvantul “reincarnare”. Nici nu e de mirare faptul ca nu a fost mentionat nicaieri in mod explicit, intr-o epoca in care toti credeau in ea. Evanghelistii nu aveau cum sa banuiasca faptul ca urma o epoca in care oamenii nu vor mai crede in ea. Ei au infatisat atat de putine lucruri in scrierile lor, incat ar fi fost fara rost sa se insiste asupra unui fapt care facea parte din traditie.
Din Evanghelii o sa studiem anumite intrebari si raspunsuri puse si date de Iisus si discipolii sai.
Iisus isi intreaba discipolii, intr-o zi: “Da’ voi cine credeti ca sunt?” Iata ce raspund discipolii: “Unii spun ca tu esti Ioan Botezatorul, altii ca tu esti Ilie, ceilalti ca tu esti Ieremia sau unul dintre prooroci”. Pentru a pune intrebarea de mai sus trebuie sa crezi in reincarnare. Iar prin raspunsul dat, cum se poate afirma ca cineva este unul sau altul care este mort de mult, daca nu se subintelege ideea reincarnarii?
Alta data, cand Iisus si discipolii sai intalnesc un orb din nastere, discipolii intreaba: “Invatatorule, cine a pacatuit: acesta sau parintii lui, de s-a nascut orb ?” Cum se pot pune aceste intrebari daca nu se crede in reincarnare. Cand ar fi putut pacatui acel orb, in pantecul mamei sale ? Deci, aceasta intrebare subintelege credinta in existenta unei vieti anterioare. In raspunsul dat de Iisus discipolilor mai este un punct important de explicat: “Nu e vorba ca el sau parintii lui ar fi pacatuit….” Daca discipolii au intrebat daca fiul este orb din nastere pentru ca parintii sai au pacatuit, este pentru ca ei invatasera din legea ebraica faptul ca fiecare infirmitate inseamna o incalcare a legilor, dar ca adesea o persoana poate plati pentru alta si deci, cand vedem pe cineva in suferinta nu putem sti daca isi ispaseste propriile greseli sau daca se sacrifica pentru altcineva.
Aceasta este o credinta raspandita la evrei. Discipolii au pus intrebarea pentru ca stiau ca un om nu se poate naste orb fara motiv sau numai pentru ca lui Dumnezeu ii place sa-l faca orb, cum isi inchipuie unii. La aceasta intrebare, Iisus le raspunse: “….nu pentru ca el sau parintii sai au pacatuit, ci pentru ca opera lui Dumnezeu sa se manifeste in el, adica pentru ca, trecand pe aici sa-l vindec si poporul sa creada in mine”. Asa cum initiatii explica textele biblice, ni s-a spus ca oamenii primesc suferinte pentru doua motive: ori pentru ca au pacatuit si sunt pedepsiti sau, fara sa fi savarsit ei insisi greseli, ei iau karma altora sa se sacrifice pentru a evolua. Dar exista si a treia categorie care a terminat evolutia, care este libera si deci nu are nici o obligatie de a cobori pe Pamant. Acestia coboara adesea acceptand sa suporte orice boala, suferinta sau infirmitate si chiar de a fi martirizati pentru a-i ajuta pe oameni. Nici el nici parintii lui nu au pacatuit, el a coborat pe Pamant cu aceasta infirmitate pentru a-i da posibilitatea lui Iisus sa-l vindece pentru ca lumea sa creada in EL. Astfel acest om a salvat o multime de suflete prin intoarcerea lor la credinta.
Iata acum inca un argument. Intr-o zi Iisus afla ca Ioan Botezatorul a fost intemnitat, iar textul spune: “Dupa ce Iisus afla ca Ioan a fost predat, s-a retras in Galileea”. Dupa catva timp, Ioan a fost decapitat din ordinul lui Irod. Discipolii l-au intrebat pe Iisus: “Pentru ce zic carturarii ca trebuie sa vina mai intai Ilie ?” Iar Iisus le-a raspuns: “Ilie intradevar va veni si va aseza la loc toate. Eu insa va spun voua ca Ilie a venit, dar ei nu l-au recunoscut si au facut cu el ce au voit”. Atunci au inteles ucenicii ca Iisus le-a vorbit de Ioan Botezatorul. Deci, este limpede ca Ioan Botezatorul era reincarnarea lui Ilie. De altfel, evanghelia mentioneaza si ca atunci cand un inger s-a aratat lui Zaharia, tatal lui Ioan Botezatorul, pentru a-l anunta ca sotia lui, Elisabeta, va da nastere unui fiu, el i-a spus:” Va merge inaintea lui Dumnezeu cu spiritul si puterea lui Ilie”.
Sa cautam acum in viata lui Ilie si sa vedem ce a facut el pentru a fi decapitat cand s-a reincarnat mai tarziu, in persoana lui Ioan Botezatorul. Povestea este foarte interesanta. Ilie traia in timpul regelui Ahab – rege care se casatorise cu Izabela, fiica regelui Sidonului si din cauza ei, se inchina lui Baal. Ilie s-a dus in fata regelui Ahab pentrua-i reprosa infidelitatea fata de Dumnezeul Israelului spunandu-i: “Nu va cadea in acesti ani nici roua, nici ploaie, decat numai cand voi zice eu”. Apoi el pleaca, si din ordinul lui Dumnezeu se ascunde in munti pentru a scapa de regele care il cauta. Dupa 3 ani, seceta facuse mari ravagii in toata tara, poporul suferea de foame si Dumnezeu l-a trimis pe Ilie sa se prezinte din nou in fata lui Ahab. De indata ce-l vazu, regele ii reprosa cu violenta de a fi cauza acestei secete. “Nu, zise profetul, tu esti cauza pentru ca ai parasit poruncile Domnului si mergeti dupa baali. Acum vom vedea cine este adevaratul Dumnezeu. Aduna-i pe toti proorocii lui Baal pe muntele Carmel…” Toti proorocii fura adunati si incepura sa faca invocatii catre Baal, practicand chiar magia pentru a face sa cada focul pe altar. Dar nimic nu se produse.
Acum era randul lui Ilie sa-l invoce pe Dumnezeu: “Doamne Dumnezeul lui Avraam, lui Isaac si lui Israel, sa cunoasca astazi poporul acesta ca tu singur esti Dumnezeu in Israel si ca eu sunt robul tau si ca am facut toate aceste lucruri prin cuvantul tau”. Si s-a pogorat puternic focul din cer. Tot poporul fu infricosat si recunoscu ca adevaratul Dumnezeu era Dumnezeul lui Ilie. In acest moment, Ilie, mandru de biruinta sa a dat ordin ca cei 400 de profeti ai lui Baal sa fie condusi in preajma unui parau si sa fie decapitati.
Iata de ce era de asteptat ca, la randul lui, sa i se taie capul. Una din legile enuntate de Iisus suna asa: “….cei ce vor scoate sabia, prin sabie vor pieri”. Iata cum Ilie si-a primit pedeapsa cand a revenit pe Pamant in persoana lui Ioan Botezatorul. Iisus stia cine este el si ce-l astepta, nu a facut nimic pentru a-l salva pentru ca justitia divina trebuia sa-si urmaze cursul.
Multe nu au sens in religie si nici in existenta fara reincarnare.
Daca veti intreba preotii: De ce unii sunt bogati, frumosi, puternici si altii sunt bolnavi, urati, saraci? Ei va vor raspunde ca aceasta este voia Domnului. Uneori va vor vorbi despre predestinare si gratie, dar aceasta nu va va lamuri cu nimic in plus. Insa Dumnezeu nu are capricii. El nu da la unii totul si la altii nimic.
Trebuie sa intelegem, acceptand reincarnarea, ca daca suntem saraci, prosti, nefericiti este din vina noastra pentru ca nu am stiut sa utilizam tot ceea ce Dumnezeu ne-a dat la origine. Vom suferi numeroase reincarnari pentru a ne indrepta si vom ajunge din nou sa primim dragostea si bogatiile lui Dumnezeu.
Biserica a aruncat toata responsabilitatea destinului nostru asupra lui Dumnezeu prin suprimarea credintei in reincarnare.
Pana in secolul IX, crestinii credeau in reincarnare ca si evreii, egiptenii, hindusii, tibetanii, s.a. Parintii Bisericii si-au spus ca aceasta credinta taraganeaza lucrurile in sensul ca oamenii nu sunt grabiti sa se amelioreze, ei voiau deci sa-i impinga sa se perfectioneze intr-o singura viata, suprimand reincarnarea.
De altfel, incetul cu incetul Biserica inventa lucruri atat de oribile pentru a-i inspaimanta pe oameni, incat in Evul Mediu nu se mai credea decat in Diavol, in infern si in suferinta vesnica. Biserica a suprimat deci credinta in reincarnare crezand ca astfel ii va putea obliga pe oameni sa se amelioreze mai repede, dar unii, nu numai ca nu s-au ameliorat, dar dimpotriva, au devenit si mai rai, si pe deasupra si ignoranti.
Pentru a crede in reincarnare, unii asteapta ca Biserica sa se pronunte oficial. Dar cand oare o va face? Sunt multi membri ai clerului care cred in reincarnare dar nu indraznesc sa o spuna. Daca nu acceptati reincarnarea, nu veti avea niciodata o intelegere a situatiei voastre, a evenimentelor existentei voastre si nu veti sti cum trebuie sa actionati in vederea unei vieti viitoare. Trebuie sa cunosti adevarul pentru a ajunge undeva.
Credinta in reincarnare este unul din fundamentele morale. Atat timp cat oamenii n-au fost pusi la curent cu aceasta lege a cauzei consecintelor care continua sa actioneze de la o existenta la alta, putem sa le tinem toate predicile din lume, aceasta nu va servi la mare lucru. Multi oameni mai cred ca vor arde in veci in iad din cauza pacatelor lor. Intalnim si oameni care, fara sa creada in reincarnare sunt buni si cinstiti din firea lor, dar nu putem fi siguri ca aceasta va dura; in anumite imprejurari, instincte ca: frica, pofta, dorinta de razbunare, etc. pot sa invinga, iar acesti oameni nu mai raman nici buni, nici cinstiti. Si asta pentru ca moralitatea lor nu este construita pe o baza solida: cunoasterea legilor divine.
Indata ce se admite legea reincarnarii, oamenii incep sa inteleaga ca fiecare eveniment din viata are ratiunea sa de a fi, fiindca totul are o cauza mai mult sau mai putin indepartata. Oamenii nu se vor mai revolta si nu vor mai incerca sa-si rezolve problemele prin ura si violenta. Cand vom sti ca tot ceea ce avem de indurat este rezultatul unor greseli trecute, vom accepta si nu vom mai acuza pe altii de nenorocirile noastre. Vom evita sa comitem acte regretabile pentru ca stim ca vom avea de suferit si ne vom stradui sa ne construim un viitor luminos.
In momentul in care cunoastem legea reincarnarii totul este clar, intelegem mult mai bine. Avem caldura si suntem fericiti la gandul ca vom reusi mai devreme sau mai tarziu sa atingem perfectiunea pe care o dorim.
Asadar, reincarnarea reprezinta actul prin care un spirit omenesc revine din lumea astrala intr-un nou corp fizic potrivit stadiului sau de dezvoltare. Fenomenul acesta are loc in tot universul, in natura intreaga, nu numai in regnul uman. In orice forma de viata exista un spirit care se afla pe drumul evolutiei, al perfectiunii. El se serveste de respectiva forma fizica pentru a castiga cunostiinte despre lumea fizica.
Corpul uman fiind instrumentul cel mai pefectionat de pe Pamant, permite spiritului manifestarile cele mai inalte, pe care nu le gasim in regnurile inferioare. Cu cat spiritul este mai evoluat, cu atat perioada de la moartea fizica si pana la reincarnare este mai lunga, intre 200 si 2000 de ani, insa exista si cazuri de reincarnari imediate. Daca un spirit vrea sa evolueze mai repede, atunci el se reincarneaza mai repede. Marele scop al reincarnarii este evolutia spiritului.
Reincarnarea poate sa se faca in corpuri de sexe diferite, intr-o viata fiind barbat, intr-o alta fiind femeie. In general, dupa 6-7 reincarnari, trecem in corpuri fizice de sex opus. Locul unde ne nastem e determinat de iubirea sau de ura ce am contractat-o intr-o viata pamanteasca anterioara. Parintii, familia, copii ne sunt alesi de spiritele superioare sau ni-i alegem singuri daca avem evolutia necesara. In timpul sederii in lumea astrala (perioada dintre reincarnari), spiritul omului face studii de ordin spiritual, dar pentru ca evolutia sa fie cat mai completa se cer studii si in lumea materiei fizice.
Putem concluziona inca o data ca reincarnarea nu este altceva decat trecerea unor fiinte constiente, nepieritoare intr-un alt corp fizic, potrivit stadiului lor evolutiv, proces prin care spiritul, fiind constient va lua mai departe cunostinta de fapte si lucruri din lumea fizica, le va analiza si va trage invataminte.
Putem clasa fiintele in trei categorii din punct de vedere al reincarnarii.
• Prima categorie cuprinde creaturile pe care lipsa de lumina, de stiinta, de constiinta, de moralitate le impinge deseori spre crime. Ei incalca legile prin urmare se incarca de datorii grele, iar cand se reincarneaza vin pe Pamant in conditii care ii obliga sa sufere pentru a plati si a repara; de aceea, viata lor nu este de loc fericita.
• A doua categorie cuprinde fiinte mai evoluate care incearca sa dezvolte anumite calitati si virtuti pentru a putea sa se amelioreze si elibereze. Dar, in eforturile unei singure reincarnari, nu vor reusi de loc sa se restabileasca, de aceea, ele vor fi nevoite sa revina pentru a termina aceasta misiune. Ele vor fi plasate atunci in conditii mai bune care le vor permite sa aiba activitati mai utile si mai elevate. Deci, cu toate acestea, vor trebui sa revina pentru a lichida inca anumite datorii din trecut pana la eliberarea lor totala.
• In a treia categorie se gasesc fiinte si mai evoluate, care au revenit pe Pamant pentru a savarsi anumite opere. Ele aveau foarte putine lucruri de aranjat distingandu-se in aceasta viata prin virtuti mari, o constiinta foarte larga si consacrandu-si timpul facerii de bine. Cand aceste fiinte parasesc Pamantul, ele si-au terminat misiunea si nu mai revin. Totusi, unele dintre ele, in loc sa ramana in aceasta stare de fericire, de libertate infinita de care se bucura in sanul Domnului, avand mila si compasiune pentru oameni, parasesc aceasta stare minunata pentru a veni cu buna stiinta ca sa-i ajute, acceptand chiar sa fie omorati, masacrati. Iar altele, care vor sa continue o munca spirituala deja inceputa, pot fara a se reincarna, sa se introduca intr-o fiinta foarte evoluata pentru a se manifesta prin ea.
Multi oameni vor sa se elibereze, dar ei inteleg gresit problema: fac totul pentru a scapa de obligatile lor, pentru a fugi de datoriile lor, de a rupe toate legaturile si iata ei se cred liberi. Ei bine nu, nu se poate obtine eliberarea in felul acesta. Adevarata eliberare incepe prin plata tuturor datoriilor. Pana ce nu se platesc toate datoriile nu se sterge toata karma.
Cel mai bun drum, cea mai buna metoda pentru a te elibera este dragostea si cea mai proasta: egoismul, avaritia, smecheria. Prin generozitate, sacrificiu, bunatate prin toate gesturile facute pentru a darui, lucram intotdeauna pentru eliberare.
Numai dragostea, generozitatea, bunatatea, mila, iertarea pun pe credinciosi pe calea eliberarii. Deci, dati chiar mai mult decat dreptatea o cere, caci astfel va eliberati mai repede.
Divergentele intre oameni au le baza tot reincarnarea. Unii dintre noi intelegem mai bine sau mai repede unele idei, pentru ca am mai avut aceste informatii si din alte vieti anterioare. De aceea, nu trebuie sa ne batem capul cu cei care ne contrazic din principiu, caci ei au un spirit mai putin evoluat si nu-i putem convinge. In sprijinul teoriei reancarnarii vine si constatarea ca geniile, in general, nu au dat nastere la copii cu aceeasi inteligenta, chiar, mai mult, unii copii, ca urmasi ai lor, sunt redusi mintal. Unde este in acest caz informatia ereditatii genetice? Hermafroditismul, cand intalnim caractere masculine la unele femei sau caractere feminine la unii barbati (homosexuali pasivi, voce feminina, etc.) se explica foarte bine prin actul reincarnarii. Barbatii cu aspect feminin au fost intr-o viata anterioara femei, iar femeile cu caracter masculin au fost intr-o viata anterioara barbati. Tot asa se explica de ce unele persoane au frica de unele elemente ale naturii. Sunt persoane care au o frica de nestapanit de a pleca cu barca, frica de foc, tunete si fulgere, frica de inaltime, de a zbura cu avionul, frica de a ramane singure intr-o padure etc. Fiecare dintre aceste persoane au acest sentiment pentru ca au trecut intr-o alta incarnare, printr-unul dintre aceste evenimente tragice, au murit intr-un naufragiu, intr-un foc sau in bezna noptii, etc.
O alta dovada a reincarnarii noastre este legata de memoria unor oameni care isi reamintesc foarte bine: fapte, imprejurari, localitati, persoane din alte vieti… Aceasta reamintire poate fi naturala sau provocata prin hipnoza. Ei ne povestesc cu lux de amanunte locul unde au trait, cum au murit, cu cine au fost casatoriti, cati copii au avut, cum ii chema, unde sunt daca mai traiesc. Prin observatii ulterioare relatarile s-au dovedit a fi exacte. Majoritatea oamenilor insa nu-si amintesc ca ar fi trait o viata anterioara, aceasta nestiinta este o lege pe care Dumnezeu a pus-o in viata omului. De exemplu, nu e bine ca omul sa traiasca cu trauma de a sti ca in viata trecuta si-a omorat copilul din viata actuala, el este acum aici pentru a echilibra prin iubire ceea ce a dezechilibrat atunci.
Cand urati pe cineva, este exact acelasi lucru ca si atunci cand il iubiti: ati stabilit deja o legatura cu el. Ura este tot atat de puternica ca si dragostea. Daca vreti sa fiti eliberati de cineva, sa nu-l mai vedeti niciodata, nu-l detestati, nici nu-l iubiti, fiti indiferent. Daca il detestati, va legati de el prin lanturi de care nimeni nu va poate desface, veti fi tot timpul cu el si veti continua de a avea de a face cu el timp de secole. Oamenii isi imagineaza ca ura rupe toate legaturile. Din contra, ura este o forta care va leaga de persoana pe care o urati. Ca si dragostea. Dar aceasta legatura evident este diferita, dragostea va va aduce anumite evenimente si ura altele, dar tot atat de sigure si tot atat de puternice.
Dragostea conduce la lumina iar ura la intuneric.
Multiple reincarnari au fost puse in evidenta la numerosi subiecti pusi in stare de hipnoza prin experiente de regresie in timp. In aceasta intoarcere in timp, subiectul se vede pe sine privindu-se din exterior, tot ceea ce-si aminteste fiind descris la modul prezent ca si cand evenimentele s-ar petrece la momentul actual. Vocea cu care sunt evocate aceste trairi este cea care corespunde varstei descrise in momentul trairii, daca este copil are vocea de copil si invers. Memoria tuturor vietilor nu se amesteca, ea se pastreaza si furnizeaza date pe perioade din fiecare viata.
Toate acestea trebuie cunoscute pentru ca ignoranta umana nu are margini.
Acolo sus exista fiinte inteligente care calculeaza cati oameni trebuie sa coboare pe Pamant si numarul de ani care trebuie sa ramana acolo.
Toate necesitatile oamenilor sunt prevazute, totul este pregatit pentru existenta lor si ei isi imagineaza ca lucrurile se petrec asa, din intamplare. Nici Iisus nu a venit asa la intamplare, cineva de sus s-a preocupat de a gasi momentul astrologic si epoca favorabila pentru aceasta coborare pe Pamant.
Exista un fel de “mostenire cosmica” care detine toate informatiile asupra trecutului unei anumite fiinte, si astfel se hotaraste ca aceasta sa se nasca intr-o anumita tara, intr-un anumit an …..etc. si atunci alte spirite sunt insarcinate de a supraveghea executarea acestor decrete. Totul se produce exact la data fixata: daca trebuie sa survina un accident, ei supravegheaza, asteapta momentul si la ora respectiva ei provoaca accidentul. Omenii isi imagineaza ca este din intamplare, dar nu, el era determinat matematic. Daca un anumit copil trebuie sa se nasca intr-o anumita epoca, se determina cu precizie, de entitatile din spatiu, pozitia planetelor, semnul sau pe zodiac, ascendentul si copilul ajunge exact in acel moment; chiar si conceperea sa era prevazuta dinainte si fixata. Toata tema sa astrala corespunde exact cu ceea ce a facut in alte incarnari, daca va trebui sa fie fericit sau sa sufere, sa aiba accidente … totul se decide automat. Si totusi, libertatea se gaseste in spirit, ea este aici de fiecare data ce spiritul se manifesta si decide sa amelioreze, sa schimbe, sa accelereze anumite procese, dar in ansamblu, vita sa este deja declansata si prestabilita. Si intalnirile “din intamplare”sunt calculate dinainte. Cand intalniti un om care va bulverseaza viata, acest lucru este deja prevazut de mult.
Iata de ce trebuie sa lucrati pe armonie, sa ajungeti sa introduceti in voi armonia tuturor, a planetei, a universului, caci daca nu, va fi intotdeauna cineva sau ceva care va va tulbura. Trebuie sa incercam sa ne armonizam cu entitatile care sunt deasupra noastra, iar apoi sa lucram si pentru a rezolva problemele cu oamenii. Pentru aceasta s-a spus: “Inainte ca soarele sa se culce, impaca-te cu fratele tau”; inainte ca soarele sa se culce inseamna inainte de sfarsitul acestei incarnari, pentru ca dupa aceea va fi foarte greu de a repara. Deci, in aceasta viata trebuie sa gasiti persoanele pe care le-ati lezat, sa va puneti de acord cu ele, sa le dati satisfactie si sa traiti in pace. Fiecare gand, sentiment sau act negativ este totdeauna daunator; chiar daca nu vedem nimic, ele se deplaseaza, gasesc destinatarul si-i dauneaza. Insa, intr-o zi va trebui sa platiti pentru raul facut.
Mai insistam o data asupra acestei idei ca destinul nostru e determinat dinainte. Inainte de a cobori pe Pamant avem posibilitatea de a ameliora unele lucruri cu consimtamantul ierarhiilor ceresti. Dar odata nascut, nu mai avem aceste posibilitati, totul trebuie sa se petreaca dupa un plan stabilit dinainte. Sistemul osos, muscular, circulator, nervos, sanatatea, inteligenta, totul este determinat.
Pentru aceasta reincarnare nu puteti sa schimbati prea mult destinul vostru dar, pentru urmatoarea aveti toate posibilitatile prin munca voastra, gandurile voastre, rugaciunile voastre. Destinul vi-l faceti singuri cu decenii si veacuri inainte in functie de ce ati gandit si faptuit anterior. “Astazi” sunteti ceea ce ati fost “ieri”, adica in incarnarile trecute, si ceea ce faceti in viata asta, veti fi “maine”, adica in viata viitoare. In aceasta incarnare sunteti limitati, dar in urmatoarea puteti avea totul in functie de ameliorarea dumneavoastra. Trebuie sa stiti asupra carui lucru sa lucrati astazi pentru a va ameliora si pentru a poseda in viata viitoare o posibilitate sau o virtute. Daca continuati sa ignorati acest lucru, viitoarea reincarnare va fi intr-un fel ratata.
Profitati, utilizati toti anii care va raman de trait, meditati, doriti, cereti cele mai bune lucruri in sensul spiritual, cele mai bune virtuti pentru dumneavoastra, pentru ca astfel lansati deja proiecte care, in viitor se vor materializa. Cristalizarea actuala rezista si refuza a fi schimbata, dar cand omul pleaca sus dezbracand inca o haina, ceea ce a creeat in bine, prin gandul sau, se imprima in planul fizic si el revine cu frumusete, inteligenta, sanatate, bunatate, pentru ca gandurile si dorintele pe care le-a transmis in sensul acesta s-au materializat intr-o noua structura. Iar aceasta structura, la randul sau, este tenace si rezistenta, ea se opune fortelor negative si distrugatoare. Munca pe care noi o facem acum nu este de fapt pentru aceasta reincarnare. Cand forma actuala va dispare, o vom vedea pe cea noua, cea asupra careia am lucrat si vom fi stupefiati de splendoarea ei.
Cand omul, cu constiinta si inteligenta sa incepe sa se ocupe de aceasta viata instinctuala, sa o controleze, sa o purifice, sa-I adauge un element spiritual, el devine un factor formidabil capabil de a-si schimba destinul.
Pentru a scapa de constrangerile destinului, trebuie sa incetam sa mai fim sclavi, slabi, aserviti acestei vieti inferioare unde nimic nu depinde de noi: a respira, a procreea, a manca, a bea, a dormi. Este o viata care este departe de a fi divina. Ea este divina in masura in care ea vine de la Dumnezeu, pentru ca totul vine de la Dumnezeu, dar in sensul spiritual. Viata divina incepe cand omul isi da seama ca nu este numai un stomac, o bruta, un sex, o faptura facuta din carne, oase, muschi, ci si un spirit si care incepe sa vrea sa actioneze in domeniul sau pentru a creea opere sublime, luminoase, grandioase.
Viata spirituala da posibilitatea de a adauga ceva la aceasta viata vegetativa, instinctiva a corpului fizic si de a intra astfel intr-un plan superior planului destinului. Trebuie sa va eliberati atat de perfect vointa incat aceasta sa poata sa se miste, sa lucreze in lumea spiritului. Prin urmare, spiritul trebuie sa inceapa sa iasa, sa se manifeste, sa lucreze, sa-si lase semnatura, urma, sigiliul pe toate lucrurile, sa intervina in toate actele noastre, sa le dirijeze. Trebuie sa invatam sa gandim si sa actionam cu inima si cu sufletul. Aici se afla adevarata lumina din stiinta initiatica.
In aceasta reincarnare avem posibilitati de a ne creea conditii bune pentru urmatoarea: ajunge sa fim constienti si sa o stim. Dar, daca nu lucram acum, viitoarea reincarnare poate fi si mai rea.
Deci, cand Biserica impiedica pe oameni sa creada in reincarnare, ea ii impiedica de fapt sa-si amelioreze viitorul. Crestinii nu cunosc adevaratele lor posibilitati. Li s-a spus ca dupa moarte, ei vor merge sa se aseze in dreapta Tatalui pentru ca au fost la slujba in fiecare duminica sau ca vor ramane pentru eternitate in infern sa fiarba intr-un cazan. Ca si cum ar fi atat de usor sa mergi sa te asezi la dreapta Tatalui!
Rezumam inca o data: toate creaturile, si sunt foarte numeroase pe Pamant, care se lasa impinse de instinctul lor, de nevoile lor fiziologice si nu fac o munca spirituala, nu-si pot schimba destinul; tot ceea ce este decretat pentru ele se va realiza. In schimb, cele care lucreaza cu ardoare pentru a se apropia de aceasta lume de lumina si dragoste, vor putea sa scape. Destinul este crud si implacabil, dar aceste fiinte vor inceta sa fie la cheremul lui in intregime: ele vor trai de acum intr-o lume mai subtila unde vor primi elementele care vor neutraliza influentele nocive.Daca vreti, e vorba si aici de un destin. Providenta este un destin, dar de o alta maniera: si in ea totul este determinat, dar determinat Divin!
Faceti voia lui Dumnezeu si intreprindeti realizari divine.
Aveti mari posibilitati sa dobanditi calitatile pentru a promova scoala vietii, sa va fauriti un viitor cu adevarat sublim.
Sperand ca acest capitol v-a adus o raza de lumina, tragem o ultima concluzie: spiritul uman este infinit mai complex, mai misterios si mai fascinant decat ne-am putea imagina noi vreodata.
Treziti-va constiinta si aveti curajul sa incepeti propria voastra transformare personala si spirituala.
Sa dea Domnul ca Lumina sa se reverse in sufletele dumneavoastra si ca razele ei binefacatoare sa va conduca pe cale binelui si a iubirii.
Sanda Stefan
“O transformare generala va avea loc in viata atunci cand ideile de reincarnare si Karma nu vor mai fi teorii pastrate pentru cativa oameni. Numai atunci vom remarca eficienta lor in viata, cand le vom introduce in vietile noastre, la modul direct si concret”.
Rudolf Steiner


preluare de pe
http://www.santamia.ro/valeriu-popa/reincarnarea.htm

Un extraordinar caz de reîncarnare

Un extraordinar caz de reîncarnare

Un băiat care îşi amintea viaţa sa anterioară s-a confruntat cu familia în care trăise în cealaltă viaţă



Controversată, hulită sau adoptată de curente spirituale, reîncarnarea, ca realitate şi doctrină filozofică se impune din nou ca un adevăr incontestabil. Aşa cum majoritatea căilor iniţiatice autentice au susţinut întotdeauna, esenţa nemuritoare a fiinţei umane (Spiritul Divin – Atman) îmbracă de-a lungul timpului diferite învelişuri sau trupuri, putând astfel experimenta viaţa din toate punctele de vedere. Este rândul ştiinţei să se exprime, cu destulă mirare, în favoarea acestei doctrine milenare.

Născut la 14 martie 1944 la Bisauli, în districtul Budaun, în India, Pramodh Sharma era al doilea fiu al lui Baukey Lal Sharma, profesor la un colegiu.
Băiatul era în mod evident diferit de alţi copii, deoarece, de la vârsta de 3 ani, i-a informat pe părinţii săi uluiţi că a decis să-şi schimbe numele pe care i-l dăduseră la naştere şi că voia de acum înainte să fie numit cu numele său adevărat, care, le-a spus el, era Parmanand.

Acesta nu a fost decât primul gest din remarcabila lui poveste. Copilul începu să vorbească mult despre oraşul Moradabad, pe care, cu siguranţă, nu-l văzuse niciodată. Bineînţeles, părinţii săi auziseră vorbindu-se despre cazuri de copii care îşi aminteau că ar mai fi trăit o dată. Dar una este să auzi vorbindu-se despre poveşti de genul acesta şi cu totul altceva este să ai un asemenea caz în familie.

Fiul familiei Sharma nu contenea să vorbească de Moradabad şi să stabilească comparaţii cu viaţa sa actuală, ca fiu al profesorului. Cerea necontenit profesorului să-l ducă să revadă „vechea” locuinţă şi îi promitea că îi va arăta patiseria pe care o avusese în trecut şi unde se găseau produse excelente, mai bune decât cele care se găseau în Bisauli. Neliniştiţi, părinţii îşi făceau o regulă din a rezista la aceste propuneri, deoarece o superstiţie indiană spune că persoanele „reîncarnate” care-şi amintesc de vieţile lor trecute nu trăiesc mult.

Într-o zi Parmanand sosi acasă târziu şi, cum tatăl său îl întrebă de unde vine, el răspunse: „am avut abdomenul ud şi am murit, acum iată-mă la Bisauli”.

Mai târziu băieţelul se lăuda că ar fi avut un magazin la Moradabad şi că a crescut patru băieţi şi o fată. Celălalt nume al său fusese Mohan, afirma el, şi avusese trei fraţi. Soţia lui, pe care o descria ca fiind o femeie grasă, mai trăia încă la Moradabad; astfel îl ruga din nou şi din nou pe profesor să-l ducă în acel oraş pentru a-i putea demonstra că spusese adevărul.

La 15 august 1949, profesorul şi mulţi alţi membri ai familiei s-au urcat în trenul spre Moradabad, luându-l cu ei pe fiul lor Pramodh (care insista să fie numit Parmanand). Profesorul hotărâse că aşa nu se mai putea, era timpul să-l testeze pe copil şi să afle dacă era sau nu în măsură să identifice locurile şi oamenii cu care se lăuda că fusese atât de apropiat.

Băieţelul ieşi strălucit din această probă. Deşi nu pusese niciodată piciorul în Moradabad (de la naşterea la Bisauli), conduse fără ezitare micul grup către prăvălia pe care o ţineau acum fraţii Mohan. Îi duse la uzina de apă din Seltz pe care primul Parmanand o exploatase cât trăise şi le explică în detaliu cum a fost construită!

Deoarece băieţelul din Bisauli numit Pramodh Sharma pretindea că a fost un bărbat numit Parmanand care a trăit, a crescut o familie şi a murit la Moradabad, era firesc să i se ceară să identifice dacă putea pe membrii aşa-zisei lui familii.

Pramodh îi identifică corect şi numi pe soţia, fiica şi fiul primului Parmanand. El le vorbi despre aspecte intime ale vieţii lor, imposibil de a fi cunoscute de un străin şi răspunse rapid şi corect la toate întrebările lor. Între altele, atunci când se plimba prin casa în care Parmanand trăise şi murise, arătă modificările care fuseseră făcute după moartea lui Parmanand, inclusiv adăugarea a două noi camere.

Când a venit timpul de plecare înapoi la Bisauli cu tatăl său şi cu restul grupului, copilul se agăţă de membrii familiei care părea să fi fost a lui în trecut. Fu luat cu forţa şi lăsă întreaga familie în lacrimi, deconcertată, dar convinsă că părintele decedat revenise sub trăsăturile acestui remarcabil copil.

Pramodh Sharma crescu, deveni adult şi continuă să trăiască împreună cu părinţii săi la Bisauli, încercând să uite straniile împrejurări care păreau să-l lege de o altă existenţă, înrt-un alt oraş şi în pielea altuia.

Vă amintiţi, fără îndoială, că atunci când era copil, Pramodh spusese părinţilor săi uluiţi: „Când eram Parmanand, am avut abdomenul ud şi am murit”. După cercetări, s-a aflat că Parmanand fusese spitalizat, deoarece suferea de o afecţiune abdominală nediagnosticată şi îi făcuseră o baie caldă înainte de moarte.

Parmanand Mohan a murit la vârsta de 39 de ani, la 9 mai 1943 la Moradabad. Pramodh Sharma s-a născut la 15 mai 1944 la Bisauli.

La 15 mai 1949, în prezenţa multor martori demni de încredere, micul Pramodh a dovedit în mod indiscutabil că a dobândit amintirile lui Parmanand Mohan, că cele două vieţi ale lor erau în mod inexplicabil înlănţuite de-a lungul misterioaselor treceri între viaţă şi moarte, pentru a deveni un mister în plus care dezice orice explicaţie. Căci dacă faptele sunt evidente şi incontestabile, cauzele lor ne sunt încă necunoscute.

yogaesoteric
octombrie 2006


preluare de pe
http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=4399

DESPRE REINCARNARE ŞI KARMA ÎN CONTEXT EUROPEAN

Rudolf Steiner
MANIFESTĂRILE KARMEI
GA 120


DESPRE REINCARNARE ŞI KARMA ÎN CONTEXT EUROPEAN



În peisajul cultural contemporan de la noi, Rudolf Steiner nu mai este un necunoscut. În diferite edituri din România au apărut deja circa 50 de volume din opera lui, extinsă şi incitantă, şi cu toate acestea imaginea despre el continuă să fie ambiguă şi unilaterală, făcând din Rudolf Stciner doar un reprezentant empirist al spiritualităţii indiene vechi şi al reincarnării. Această imagine incompletă nu acoperă multele domenii ale vieţii în care el a fost activ. S-ar cuveni prezentată multitudinea preocupărilor şi realizărilor sale. Însă, la apariţia în româneşte a volumului Manifestările karmei, se cuvine să examinăm mai degrabă acest domeniu.


Ce anume se înţelege prin reincarnare putem afla tot mai frecvent în ultimul timp din relatările despre viaţa de după moarte, fie sub forma cazurilor de moarte clinică (near-death experiences), fie din cercetarea psihologică empirică (regresii sub hipnoză, făcute în scop terapeutic). Pe de altă parte, se afirmă, în general, că interpretările reincarnării şi karmei constituie încercări de a importa spiritualitatea indiană străveche, acolo unde nu şi-ar avea de fapt locul. Prin aceasta, reincarnarea şi karma rămân doar în domeniul exoticului.

Vom încerca să demonstrăm că aceste idei aparţin la fel de bine şi civilizaţiei europene, argumentând astfel şi locul lui Rudolf Steiner în acest peisaj cultural.

Să alegem ca prim reper o relatare din Saga (Legenda) lui Olaf cel Sfânt al Norvegiei, din cronica Flateyjahrbok. Acolo se povesteşte despre negarea de către regele Olaf al II-lea (începutul secolului al XI-lea d. Hr.) a faptului că el ar fi fost înainte regele Olaf Geirstaderalf, aşa cum vorbeau oamenii: „Niciodată n-a avut spiritul meu două trupuri, şi nici nu va avea nici acum şi nici în ziua Învierii. Iar dacă am spus cândva altfel, pe atunci nu aveam în mine credinţa cea dreaptă“ *.

* Flateyjarbok, II B, Olafs Saga, apud E. Bock, Wiederholte Erdenleben (Vieţi repetate pe Pământ), Stuttgart 1952.

Atitudinea lui Olaf cel Sfânt este, aşadar, conformă dogmelor creştine, dar faptul că i-a fost pusă întrebarea dovedeşte persistenţa credinţelor despre reincarnare încă cel puţin până în secolul al XI-lea. Cu mult timp în urmă însă, chiar înainte de Conciliul de la Niceea (325 d. Hr.), fusese începută modificarea sau chiar eliminarea acelor pasaje din scrierile Noului Testament care erau nedorite sau neînţelese. Aceasta se făcea de către oficiali ai Bisericii (correctores) şi există toate motivele să credem că şi pasajele referitoare la reincarnare au dispărut în acelaşi mod. La Conciliul de la Constantinopol (523), convocat de împăratul Iustinian I, s-au anatemizat, printre altele, preexistenţa sufletului şi reincarnarea (migraţia sufletelor). Se sublinia că eliberarea din trupul material pieritor se poate face doar prin acceptarea lui Hristos şi a Bisericii Sale. Astfel s-au exclus şi învăţăturile lui Origene din Alexandria (195–254), a cărui autoritate extraordinară şi influenţă se baza, pe lângă calităţile deosebite ale personalităţii sale, şi pe cunoaşterea şi cercetarea surselor celebrei Biblioteci din Alexandria, unde se aflau păstrate şi scrieri provenind din Persia sau India veche. Lăsând în planul al doilea conjunctura politică şi anumite slăbiciuni umane care au impus această măsură de extirpare, putem găsi un anume înţeles al celor întâmplate: în strădania de a se consolida ca instituţie, Biserica creştină încerca să atragă atenţia credincioşilor asupra lumii acesteia, să impună o anumită conduită şi să sublinieze valoarea supremă a rolului lui Hristos ca Mântuitor.

De altfel, chiar şi în Vechiul Testament se pot găsi sugerări în legătură cu legea cauzei şi acţiunii (karma)*.

* Facerea (9,6); Pildele lui Solomon (2,5), (5,21-22), (8,19-20); Ezechiel (34,23-24), Psalmii (90,3-4); apud E. Bock, op. cit.

Se poate urmări firul ideilor legate de reincarnare mergând, printre alţii, la Pitagora, Platon, Apolonius din Tyana. În perioada destrămării legăturilor nemijlocite cu forţele lumilor suprasensibile, legături pe care omenirea le avusese dintotdeauna, şi pe care ea le cultivase cu ajutorul Misteriilor, aceste capete luminate încercaseră să refacă rostul existenţei printr-o abordare şi interpretare filosofică a lumii. Astfel, ei ajunseseră şi pe această cale la ideea preexisteniei şi migraţiei sufletelor. Căutările lor nu se aşezau pe un teren virgin, deoarece, deja aproximativ la anul 2000 î. Hr., în Egipt exista această concepţie, marcând credinţa şi întreaga organizare statală. Asemenea cunoştinţe aveau chiar şi vechii perşi.

Cu mult înainte – 5000 î. Hr. – Vedele, cea mai veche colecţie de scrieri descoperită până acum, prezintă în forme coerente „Ştiinţa“ (Veda = cunoaştere, în sanscrită), într-un sistem al întregii cunoaşteri, cuprinzând şi o tratare sistematică a realităţilor sufletului, a morţii şi a metempsihozei (Bhagavad-Gita). Deşi se consideră că vechea Indie ar fi patria acestor concepţii despre migraţia sufletelor (metempsihoză), totuşi este surprin-zător că şi civilizaţiile străvechi africane (Zulu, Basongo, vest-africană, malgaşă) sau din Oceania ori Australia, ca şi din cuprinsul continentelor americane (tlingită, esehimosă, hopi, maya, incaşă) conţin în tezaurul lor de tradiţii şi reincarnarea. Şi popoarele din vechea Europă – nordicii, celţii – cunoşteau şi urmau legea migraţiei sufletelor*. Druizii celţilor se supuneau prin oficiul lor legii renaşterii şi credinţei în nemurire, iar în vechea Irlandă nu rareori apar eroi reincamaţi.

* Caius Julius Caesar, De Bello Gallico (Despre războaiele galice), VI, 14,5.

Pare, aşadar, a fi mai mult o concepţie general umană, decât una exportată din India. De altfel, C. G. Jung vorbeşte despre acest aspect astfel: „Naşterea din nou este un enunţ care ţine de enunţurile străvechi ale omenirii în general. Aceste mărturii străvechi se sprijină pe ceea ce eu numesc «arhetip». Toate mărturiile ce privesc suprasenzorialul sunt întotdeauna determinate, în cele mai mari profunzimi, de arhetip, astfel încât nu-i de mirare că pot fi găsite enuniuri despre naşterea din nou la diferite popoare“ *.

* C. G. Jung, Psychologie der Wiedergeburt (Psihologia naşterii din nou), 1939, apud Ronald Zürer, Reinkarnation (Reincarnarea), Zurich 1989.

Aşadar, aflată în câmpul de forţe al concepţiilor despre lume şi al credinţelor aparţinând vechilor culturi şi popoare, ideea migraţiei sufletului, a renaşterii sau a reincarnării cunoaşte o exilare din viaţa religioasă a Europei o dată cu aşezarea instituţională a Bisericii creştine, în Evul Mediu. Strâns împletite însă în viaţa sufletească şi în impulsurile spirituale ale multor popoare europene, imaginile provenind din realitatea reincarnării se sublimează, devenind substanţă pentru trăirile misticilor * sau pentru erezii **.

* Meister Eckhart (1260–1327), de pildă, a putut avea acces, pe de o parte, la culturile islamică şi iudaică, ce fuseseră mai bine cunoscute începând cu vremea Cruciadelor (1096-1270), iar pe de altă parte, gândirea indiană nu i-a fost străină, el înrudindu-se în concepţii şi cu Platon ori Plotin.
** Catarii, albigenzii, simoniştii, basilidienii, valentinienii, marcioniţii, gnosticii şi maniheenii au cultivat cu toţii asemenea credinţe (apud R. Zürer, op. cit.).

Un caz celebru a fost cel al lui Giordano Bruno (1548–1600). Stimulat de moştenirea lui Pitagora şi de neoplatonicieni, şi mai ales influenţat de scrierile lui Nicolaus Cusanus (1401–1464), acest fost călugăr dominican îşi construieşte o teorie teologic-mistică proprie pentru care însă, acuzat de Inchiziţie pentru erezie în nu mai puţin de 130 de puncte, este condamnat şi ars pe rug. Unul din puncte se referea la transmigraţia sufletelor, pe care el o susţinea, sub forma unei interogaţii cu răspuns evident afirmativ, sprijinindu-se pe concepţiile lui Pitagora*.

* R. Zürer, op. cit.


Oricum, perioada civilizaţiei renascentiste redeschide drumul către alte orizonturi decât cele ale dogmei Bisericii creştine şi face să apară un anume tip de cercetător, care vrea să cuprindă totul şi care, pentru aceasta, abordează teritorii interzise sau ascunse. Astfel, fiinţa umană este privită într-un mod mai complex*, iar ideea transmigraţiei sufletelor este exprimată public** şi face obiectul studiului***.

* Paracelsus (1493–1541), de exemplu, deosebeşte corpul trecător din material brut-fizie, de „corpul spiritual“ care „îşi constituie“ corpul fizic. Întreaga concepţie, precum şi activitatea sa de vindecător, el şi-o va întemeia pe consecinţele care decurg de aici.
** W. Shakespeare (1564–1616) o enuniă în Henric al V/-lea, de exemplu.
*** Leonardo da Vinci (1452–1519) revine de multe ori asupra acestor probleme (cf. Codexurilor sale, vezi. R. Zürer, op. cit).

Putem spune că, începând cu acea perioadă, abordarea gândurilor despre substanţa vieţii, care să ţină cont şi de transmigraţia sufletelor, se va face pe două căi. Una este cea pe care anumite personalităţi*, „spirite alese, animate mai puţin de credinţă cât enunţând presupuneri dobândite prin gândire, cultivă valori precum: existenţa unei realităţi metafizice, a unui domeniu suprasenzorial, o lume spirituală, constituind matca şi temeiul arhetipal al lumii fizice, senzorial perceptibile“**.

* Gottfried Wilhelm Leibniz (1646–1716), filosof al monadei (monas = unitate, în greaca veche; este un concept introdus de Giordano Bruno, care o defineşte drept o substanţă energetică punctiformă, conştientă şi individuală, deci unică – nimic altceva decât un suflet). Leibniz este autor, printre altele, şi al Teodiceei (Privire asupra bunătăţii lui Dumnezeu, libertăţii omului şi originii răului). În Noi studii asupra înţelegerii omului („Neue Abhandlungen uber den menschlichen Verstand“, 1707) el se ocupă concret de ideea reincarnării.

Johann Valentin Andreae (1586–1654), a cultivat idei pansofice, neoplatoniciene şi alchimiste. Lucrarea sa Nunta chimiă a lui Christian Rosenkreutz s-a constituit în punctul de pornire al unor frăţii oculte – rosicruciene –, care cultivau aceste cunoştinte.

** R. Zürer, op. cit

A doua cale este cea a inspiraţiei poetice. Astfel, cel mai marcant reprezentant al culturii germane din secolul la XVIII-lea care s-a preocupat de reincarnare este Gotthold Ephraim Lessing (1729-1781). În Educaţia genului uman*, finalul cuprinde 100 de paragrafe scurte care enunţă clar şi argumentează raţional convingerea lui despre migraţia sufletelor.

* Erziehung des Menschengeschlechtes, 1780

Tot un filosof, idealistul Johann Gottlieb Fichte (1762–1814), enunţă în Menirea omului* ideea nemuririi şi eternităţii omului.


* „Sunt membru a două ordini; una pur spirituală, în care stăpânesc prin voinţă pură, şi una senzorială, în care acţionez prin fapta mea...Omul nu este produsul lumii senzoriale, iar scopul final al existenţei nu poate fi atins în această lume. Menirea sa depăşeşte timpul, spaţiul şi tot ceea ce este senzorial.“ Die Bestimmung des Menschen, p. a III-a. Credinţa.

În Europa, cultura cea mai preocupată de acestă idee a fost cea germană, mai ales în perioada preromantică şi romantică. Astfel, Friedrich Hölderlin (1770–1843), în Patmos şi în Moartea lui Empedocle, tratează motivele trecerii între lumi, de la viaţă la moarte şi mai departe. Contemporanul său, Johann Gottfried Herder (1744–1803), a fost preocupat vreme îndelungată de ideea reincarnării, scriind Trei convorbiri despre migraţia sufletelor*, o prezentare oarecum sceptică a fenomenului. Totuşi, familiarizat cu filosofia indiană, va trata reincarnarea în Gândurile unor hrahmani** şi în Palingeneza – revenirea sufletelor***. Vedem, aşadar, cum la sfârşitul secolului al XVIII-lea cultura şi filosofia Indiei vechi pătrund în cultura europeană, prin traduceri – în engleză şi în germană – din vechile texte sacre. Este epoca întemeierii indologiei germane – în jurul unor personalităţi din oraşul universitar Jena. Printre ei, August Wilhelm von Schlegel (1767–1845), filolog şi critic literar, ajuns mai târziu profesor la Bonn, va edita seria de scrieri „Biblioteca indiană“, unde va apărea primul text vedic în germană: Bhagavad-Gita (1823), iar apoi Ramayana.

* Drei Gespräche über Seelenwanderung, 1782.
** Gedanken einigen Brahmanen
*** Palingenesie – Das Wiederkommen der Seelen, 1797.

Fratele său, Friedrich von Schlegel (1772–1829), filosof, poet şi filolog, care studiase la Paris vechile texte indiene, va publica în 1808 Limba şi înţelepciunea indienilor*. Între 1804 şi 1806 el va ţine la Universitatea din Köln prelegeri de „Filosofia vieţii“, în care descrie, printre altele, „cele trei reprezentări despre nemurire“: „întâi, că sufletul omenesc s-ar putea descompune în neant, apoi, în al doilea rând, că nemurirea ar exista deja, fără contribuţia lui... A treia părere despre migraţia sufletelor, opinia misticismului, atât de remarcabilă datorită vârstei sale înaintate, se află la mijloc, între ele. Aceasta nu lasă imediat sufletul, ci abia după ce el si-a schimbat anumite forme, să treacă în deplină libertate. În sens general, considerăm aici transmigraţia sufletelor drept continuitatea spiritului în forme şi organe schimbătoare“. Vedem deci că romanticii propun o nouă filosofie – a simţirii şi a interiorizării** – care va activa cu intensitate fantezia, trimiţând operele – şi vieţile – autorilor pe tărâmurile misticii şi necunoscutului. Astfel, poetul Novalis (Friedrich Freiherr von Hardenberg, 1772–1801), creatorul simbolului întregii concepţii romantice despre lume („Floarea albastră“, din romanul său Heinrich von Ofterdingen), a exprimat în întreaga sa operă dorul după „cele înalte“, şi a sperat să poată scrie o continuare a Educaţiei genului uman a lui Lessing, unde să trateze transmigraţia sufletelor.

* Sprache und Weisheit der lnder.
** R. Zürer, op. cit

La Heidelberg, printre alţi romantici, Bettina von Arnim (1785–1859) este cea care va reveni insistent asupra acestei teme*. În acelaşi cerc, fraţii Jakob (1785–1863) şi Wilhelm Grimm (1786–1859), fondatori ai germanisticii, prin cuprinzătoarele lor lucrări de filologie şi poetică, aveau să aducă, datorită colecţiei lor de basme, şi câteva exemple de tratare în limbajul basmelor a temei migraţiei sufletelor**. Simbolismul imaginilor din basmele acestea poate fi găsit în mitologiile europene străvechi, dar şi în lumea indică: Prarabdha-Karma, de exemplu.

* Corespondenţa lui Goethe cu un copil (Goethes Briefwechsel mit einern Kinde).
** Baba Dochia (Frau Holle), Talerii din stele (Sterntaller), Cei 12 Apostoli (Von den zwölf Aposteln), în Basme germane pentru copii şi pentru acasă (Deutschen Kinder-und Hausmärchen,1812–1815), apud R. Zürer, op. cit şi E. Bock, op. cit.

Ajungând acum la Johann Wolfgang von Goethe (1749–1832), nu mai e de mirare să găsim în opera lui numeroase formulări în care abordează reincarnarea. În 1813, în ziua înmormântării lui Christoph Martin Wieland (1733–1813), Goethe are o discuţie cu teologul şi pedagogul J.D. Falk, care se termină cu celebra afirmaţie: „Cu siguranţă că am fost aici deja de mii de ori şi sper, preabine, să mă mai întorc de mii de ori“. De altfel, în corespondenţa ori în discuţiile sale, Goethe se referă de multe ori la această temă*.

* Cântecul spiritelor peste ape, Afinităţi elective, Taina reminiscenţei (Das Geheimnis der Reminiszenz, 1776), Scrisori către Charlotte von Stein.

Caracteristică pentru abordarea conceptuală a problemei ce ne preocupă, în secolul al XIX-lea, rămâne opera lui Arthur Schopenhauer (1788–1860). Două trimiteri ne oferă imaginea cea mai pregnantă. În Lumea ca voinţă şi reprezentare* el scrie: „Găsim teoria metempsihozei, provenită din cele mai străvechi şi mai nobile timpuri ale neamului omenesc, răspândindu-se mereu pe pământ, drept credinţa majorităţii neamului omenesc, de fapt, chiar ca învăţătură a tuturor religiilor, cu excepţia celei iudaice şi a celorlalte două ce provin din ea; totuşi în cel mai subtil mod şi apropiindu-se cel mai mult de adevăr, în buddhism“ (II, Cartea a 4-a, cap. 41)**. În Parerga şi Paralipomena (1851), el se exprimă astfel: „Dacă m-ar întreba un asiatic ce este Europa, ar trebui să-i răspund: este partea de lume care este complet posedată de nemaiauzita şi ineredibila nebunie că naşterea omului ar fi începutul său absolut şi că el ar proveni din nimic“ ***.

* Die Welt als Wille und Vorstellung, 1819.
** Totuşi, în doctrinele esoterice provenind din înţelepciunea iudaică şi din creştinism se găsesc destule referiri la nemurirea şi transmigraţia sufletelor.
*** Parerga und Paralipomena (1851), cap. 15, apud R. Zürer, op. cit.

Poate că atât de profundele transformări ale vieţii omeneşti, în plina desfăşurare a unui materialism tot mai accentuat, au impus scufundarea, pentru o vreme, a acestor idei şi teme sub tăvălugul unei culturi tot mai agitate şi mai fără direcţie. Prins în luptă cu vremea sa, Friedrich Nietzsche (1844–1900) este, astfel, un simbol chiar al acelor vremi şi, pătruns de pesimism şi disperare, încearcă să impună „supraomul“ supus legii „eternei reveniri“ *.

* Aşa grăit-a Zarathustra.

Richard Wagner (1813–1883), la rândul său, îl prezintă pe Parsifal drept un rătăcitor din viaţă în viaţă, spre mântuire. Muzicianul şi poetul îşi propusese să dedice mitului metempsihozei o operă.

Să mai amintim, în timpuri mai apropiate, numeroasele şi diversele prezentări, interpretări şi nuanţări create de unele personalităţi. În Europa: H. de Balzac, S. Kirkegaard, H. Ibsen, Lev Tolstoi, Paul Gauguin, A. Strindberg, Maurice Maeterlick, W. Somerset Maugham, James Joyce. În America: transcendentaliştii Ralph Waldo Emerson, Henry David Thoreau, Walt Whitman, apoi Edgar Allan Poe, Jack London şi Henry Ford.

Lăsăm secolul XX ca pe o pagină încă deschisă a acestei scurte prezentări. Să-i amintim doar pe Hermann Hesse (1877–1962)* şi pe Carl Gustav Jung (1875–1939)**.

* Demian, Siddharta, Călătorie la Soare Răsare, Jocul cu mărgele de sticlă.
** „Diverse aspecte ale naşterii din nou“ (Simpozionul Ecanos, Ascona, 1939) şi Vise. Gânduri. Amintiri.

O abordare sistematică a multor aspecte ale culturii şi civilizaţiei indiene s-a realizat prin activitatea a ceea ce s-ar putea numi „Şcoala occidentală de indologie“, construită începând din secolul al XIX-lea, şi ocupându-se şi de vechile texte ce tratează reincarnarea şi karma. În ceea ce ne priveşte, trebuie să-i amintim pe Mihai Eminescu, marcat de concepţii indiene – prin intermediul gândirii filosofice germane –, pe Mircea Eliade şi pe Sergiu Al-George. Îl mai adăugăm pe Liviu Rebreanu, cu Adam şi Eva.

Un filon cultural extrem de răspândit – şi insuficient cercetat încă – ce a marcat şi peisajul civilizaţiei europene, îl constituie cel iudaic, în care, prin Talmud şi Kabbala, şi-au găsit expresie şi ideile migraţiei sufletelor.


Am ajuns acum, iată, să ne întrebăm care este viziunea lui Rudolf Steiner despre reincarnare şi karma şi care ar fi contribuţia sa la o imagine atât de complexă care s-a creat despre această idee în cultura europeană?

Conform lui Rudolf Steiner, „omul este o creatură spirituală care, de la Dumnezeu, prin har spiritual, stă pe propriile picioare, având câştiguri şi pierderi, reuşite şi datorii, progres şi căderi, păşind din viaţă în viaţă spre a se dezvolta tot mai liber. Omul nu este supus vreunei fatalităţi obscure şi nu este nici obligat, ca un nevolnic, vreunor ţeluri predestinate“ *.

* Walter Abendroth, Rudolf Steiner şi lumea de azi (R. Steiner und die heutige Welt), München 1969.

Antroposofia este un mod de cercetare spirituală, iar reincarnarea şi karma constituie „inima“ acestei concepţii. Aceste realităţi sunt prezente aproape în toată opera lui Rudolf Steiner. Pornind de la observaţia că întrebările latente se trezesc în om prin contactul cu antroposofia, ca metodă spirituală, Rudolf Steiner şi-a ţinut ciclul de conferinţe prezentat în volumul de faţă, în 1910, la Hamburg.

Spre a clarifica problema pe care ar pune-o orice teolog creştin în faţa reincarnării, anume problema harului, Steiner o abordează în 1911, la München (Păcatul originar şi harul – Erbsünde und Gnade, GA 127), prezentând un punct nou de vedere referitor la căderea în păcat (păcatul originar fiind văzut ca o despărţire necesară de conducerea divin-spirituală, spre a putea dobândi libertatea). Mântuirea rămâne însă a se face prin impulsul hristic.

Tot în 1911, la Stuttgart, R. Steiner ţine un ciclu de prelegeri despre Istoria ocultă* şi prezintă urmările incarnărilor unor personaje istorice cunoascute.

* Okkulte Geschichte, GA 126, trad. rom. Editura Omniscop, Craiova 1999.

În 1912, la Berlin şi Stuttgart, el mai are o serie de prelegeri (Reincarnare şi karma - Wiederverkörperung und Karma, GA 127), în care prezintă şi felul cum cuceririle vieţii sunt transmise într-o viitoare incarnare.


Între 1923-1924, el va ţine câteva serii de prelegeri, legate direct de problemele reincarnării şi karmei*:

Figuri de Misterii (Mysterien Gestaltungen, GA 232), Dornach 1923;

Istoria universală explicată antroposofic (Die Weltgeschichte in anthroposophischer Beleuchtung, GA 233), Dornach, 1923–1924;

Consideraţii esoterice ale relaţiilor karmice (Esoterische Betrachtungen Karmische Zusammenhänge, I-VI, GA 235–240), 1924;

Conştienţa iniţiatului (Das Initiaten Bewuttsein, GA 243), Torquai,1924;

Antroposofie. O introducere (Anthroposophie. Eine Einführung, GA 234), Dornach, 1924.

Imaginile şi gândurile prezentate de el în toate aceste ocazii se completează cu un anume mod de a trata şi medita asemenea conţinuturi. Din întreaga complexitate a abordării acestor probleme se desprind însă, în primul rând, consecinţele morale ale unor asemenea concepţii şi utilitatea lor constructivă pentru viaţă.

* Catalogul operei complete a lui Rudolf Steiner (R. Steiner, Das Gesamtwerk Katalog), R. Steiner Verlag, Dornach

Într-o lume zbuciumată şi în alertă continuă, iată că s-au atins limitele cele mai insuportabile ale neputinţei omeneşti. Aparenţa suveranităţii individuale se frânge în faţa marilor catastrofe în care dispar la fel şi cei puternici şi cei mărunţi. Niciodată n-a fost mai mare dorul după certitudine şi niciodată mai anevoioasă calea spre ziua de mâine. În echilibristica pe sârma existenţei, lumea încearcă să se agaţe de orice sprijin. Şi dacă cele mai multe s-au sfărâmat, ce ne împiedică să întindem mâinile după altele? Dacă ne aşteaptă o „schimbare de paradigmă“ * sau nu, acest aspect nu îl frământă pe nici unul din cei aflaţi la nevoie. Precum cei mult încercaţi în catastrofe, şi soldaţii din tranşeele primului război mondial treceau brusc într-o stare de certitudine: „...Acum ascult liniştit grenadele vâjâind deasupra mea. Am convingerea fermă că eu, adică sufletul meu, n-a trăit numai o singură dată, ci va continua să trăiască mereu mai departe; cum, nu-mi pot închipui, n-are rost. Aşa încât sunt liniştit şi împăcat“ **.

* Th. Kuhn, Structura revoluţiilor ştiinţifice, Bucureşti 1985.
** Corespondenţă de război a unor studenţi ucişi în prirnul război mondial (Kriegsbriefe gefallener Studenten), Witkop ed., apud E. Bock, op. cit.

Într-o lume zguduită din temelii, se poate considera drept încă o posibilitate preocuparea faţă de aceste idei care, urmărite consecvent, nu dau cumva existenţei alte dimensiuni, iar atitudinea morală, oare, nu trece cumva în prim-plan? Poate această încercare ar trebui făcută, şi atunci multe aspecte ale vieţii s-ar vedea în altă lumină.

Ca şi în cazul altor domenii ale existenţei, abordarea steineriană a reincarnării şi karmei nu presupune credinţă oarbă şi nici urmare dogmatică, ci doar consecvenţa unei gândiri sănătoase şi fără prejudecăţi.

SORIN ŢIGĂREANU


preluare de pe
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA120/GA120_Postfata.html

ÎNVIERE SAU REINCARNARE?

ÎNVIERE SAU REINCARNARE?

Cel ce crede întru Mine are viată vesnică... Si Eu îl voi învia pe el în ziua cea de apoi... Eu sunt învierea si Viata...

Iisus Hristos (Ioan 6, 47; 6, 54; 11, 25)



Teoria reîncarnării era îmbrătisată de multe popoare antice. Prin puterea adevărului crestin, această rătăcire a încetat să mai tiranizeze vietile oamenilor în multe părti ale lumii. Totusi, se întreprind actualmente eforturi sustinute de a o „transfera“ mentalitătii occidentale.

Conform acestei teorii, lumea este o scoală prin care sufletul trece de nenumărate ori. El renaste de fiecare dată într-un trup nou, fie bărbătesc, fie femeiesc, fie animal, fie chiar si în „carcasa“ oricărei specii din regnul vegetal. Conditiile noii nasteri depind de faptele vietii precedente. Astfel, dacă cineva a dus o viată plină de fapte rele, când se va naste din nou va fi un om sărac, sau un animal, sau chiar o plantă.

Ceea ce gurusii indieni ascund însă cu multă grijă de discipolii lor este faptul că, potrivit codicelui intitulat Legile lui Mânu, venerabila carte a traditiei hinduse care converteste învătătura Vedelor în legi sociale, este mai probabil ca cineva să se reîncarneze ca animal sau ca făptură demonică, decât ca om. Cartea oferă spre edificare si următoarea parabolă: o broască testoasă trăieste în adâncurile mării si scoate capul la suprafată o dată la o sută de ani. Un inel pluteste undeva la suprafata apei. Pe cât este de probabil ca broasca să-si scoată la un moment dat capul la suprafată trecându-si-1 tocmai prin acel inel, tot pe atât este de probabil ca o fiintă să se reîncarneze după moartea sa în trup omenesc.

Ei bine, această credintă este asumată de nenumărate miscări New Age care vor, în acelasi timp, să se prezinte drept stiinte! „Stiinta yoga“ - a devenit o sintagmă vehiculată obsesiv de către yoghini. Pe de altă parte, în functie de context, aceiasi yoghini clamează cu vehementă: „Si crestinii, exact ca si noi, cred că...“, sau „Stiti că Hristos a fost un mare yoghin...“, sau „între noi si crestini nu există diferente semnificative...“. în felul acesta sunt cultivate cu perfidie cele mai stridente autocontradictii, pentru a-i seduce atât pe ignorantii stiintei, cât si pe ignorantii crestinismului.

Merită semnalat si faptul că teoria metempsihozei nu a existat dintru început în gândirea traditională indiană. Asa cum arată D. K. Velissaropoulos în „Istoria filosofiei indiene“, „Ideea reîncarnării (samsara) era necunoscută arienilor. Ea a pătruns în religia si filosofia indiană pentru ca morala să dobândească un subiect care să poarte greutatea responsabilitătii faptelor dincolo de moarte. Termenii Ťrenastereť sau Ťreîncarnareť, care exprimă unul si acelasi lucru, sunt oarecum înselători. Precum vom vedea în analiza celor sase sisteme filosofice (darshanas), cel care se reîncarnează nu este sufletul empiric, ci o substantă nedefinită si foarte subtilă care se află între atman, sufletul empiric si corp. într-adevăr, sufletul empiric nu se reîncarnează, de vreme ce este ansamblul tuturor stărilor constiente. Nici atman (fiinta eului) nu se poate reîncarna, de vreme ce, fiind absolut, nu se supune actiunii karmei, responsabilitătii morale. în fata acestei dificultăti, filosofia sistematică indiană a inventat materia subtilă, corpul eteric, care salvează gândirea din acest impas al absurdului, fără a o face însă mai convingătoare“.

Punctul de vedere al Bisericii este fundamental diferit.

Creat de către un Dumnezeu Trinitar si Personal, omul are început, dar nu si sfârsit. Se naste la un moment dat, în timp, pentru a vietui vesnic. în această lume va trăi o singură dată. După moarte, fiecare suflet este judecat de Dumnezeu si, potrivit cu faptele sale, va dobândi sau nu Raiul. Pe parcursul acestei vieti, Dumnezeu îi oferă omului foarte multe prilejuri de a se face vrednic de fericirea vesnică.

Adresându-se cândva unui grup de tineri, bătrânul Paisie le-a spus: „Ati înteles că am venit aici ca să dăm examene? Să ne punem temelia duhovnicească, să câstigăm Raiul. Acum si numai acum, căci nu vor mai fi restante în septembrie!“.

Altă dată, întrebându-1 despre reîncarnare, mi-a răspuns: „Fii atent aici! Aceasta este cea mai mare capcană a Diavolului. Omul se gândeste că nu contează dacă nu reuseste în viata aceasta, va reusi în cealaltă. Astfel se relaxează în toate privintele si se usucă duhovniceste. Diavolul stie însă foarte bine că nu există Ťdata viitoareť. De aceea îi si întinde această înfricosătoare cursă“. M-a privit apoi si mi-a spus: „Să scrii neapărat despre lucrul acesta!“.

Este tocmai ceea ce propovăduiesc Scripturile. Apostolul Pavel spune: ... precum este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea să fie judecata (Evr. 9, 27). Domnul Iisus Hristos va fi Judecătorul tuturor oamenilor. El însusi ne vorbeste despre Sine în Evanghelie astfel: Când va veni Fiul Omului întru slava Sa si toti sfintii îngeri cu El, atunci va sedea pe tronul slavei Sale si se vor aduna înaintea Lui toate neamurile si-i va despărti pe unii de altii, precum desparte păstorul oile de capre. Si va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniti, binecuvântatii Tatălui Meu, mosteniti împărătia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost si Mi-ati dat să mănânc, însetat am fost si Mi-ati dat să beau, străin am fost si M-ati primit; gol am fost si M-ati îmbrăcat, bolnav am fost si M-ati cercetat, în temnită am fost si ati venit la Mine. Atunci dreptii Ii vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând si Te-am hrănit? Sau însetat si Ti-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin si Te-am primit, sau gol si Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temnită si am venit la Tine? Iar împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât ati făcut unuia dintr-acesti frati ai Mei prea mici, Mie Mi-ati făcut. Atunci va zice si celor de-a stânga: Duceti-vă de la Mine, blestematilor, în focul cel vesnic care este gătit diavolilor si îngerilor lui (Matei 25, 31-41).

O altă deosebire uriasă este dată de esenta scopurilor spirituale pe care le urmăresc cele două religii. Hindusii cred că atunci când cineva ajunge la desăvârsire îsi pierde persoana, prin identificarea deplină cu Brahman - ipostaza dumnezeului absolut si impersonal. Existenta omului se neantizează, pulverizându-se în oceanul dumnezeirii impersonale. De aceea, el nu se va mai naste niciodată din nou, pentru că nici măcar nu mai există.

Crestinii cred exact contrariul. Persoana umană există vesnic, ea nu va cunoaste niciodată un sfârsit. în această viată, omul inaugurează constient o relatie personală cu un Dumnezeu Personal, o relatie care se va păstra în vesnicie. Păzind poruncile lui Hristos, împărtăsindu-se cu trupul si sângele Lui, omul se uneste ontologic cu Dumnezeu, devine Dumnezeu prin har, si în acest mod participă vesnic, ca persoană distinctă, la Viata lui Dumnezeu. Desăvârsirea crestină constă în realizarea acestei comuniuni personale cu Dumnezeu. Aceasta este menirea omului în vesnicie.

Asadar, reiese o dată în plus că teza ilicită a pretinselor „asemănări spirituale“ dintre crestinism si hinduism este destinată exclusiv racolării acelei mase de asa-zisi crestini care nu stăpânesc nici cele mai elementare cunostinte despre continutul învătăturilor lui Hristos. Unor asemenea oameni li se adresează cuvintele Scripturii:

• Oricine se abate si nu rămâne în învătătura lui Hristos nu are pe Dumnezeu; cel ce rămâne în învătătura Lui, acela are si pe Tatăl si pe Fiul (II Ioan 1,9).

• Iubitilor, nu dati crezare oricărui duh, ci cercati duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă multi proroci mincinosi au iesit în lume (I Ioan 4, 1).


preluare de pe
http://www.sfaturiortodoxe.ro/marii-initiati-india-parintele-paisie/51-inviere-sau-reincarnare.htm

Obiectii rationaliste si crestine fata de problema reincarnarii

Obiectii rationaliste si crestine fata de problema reincarnarii


Obiectii rationaliste si crestine fata de problema reincarnarii

Examinandu-se premisele sale, doctrina despre transmigratia sufletului nu este problematizata sau criticata doar din punct de vedere teologic si filosofic. Dat fiind faptul ca ea prezinta destinul omului atat de logico-mecanic, se confrunta si cu o serie de obiectii foarte rationaliste. De aceea, ne propunem sa aducem in discutie cateva dintre acestea:

a) Cum se impaca ideea de reincarnare a permanent acelorasi suflete cu faptul ca oamenii se inmultesc, cu faptul ca in ultimele mii de ani chiar s-au inzecit? Conform doctrinei despre reincarnare, numarul sufletelor nu este constant? Conform logicii, si anume ca din egal rezulta egal, ar trebui ca, in realitate, numarul sufletelor sa ramana constant.

b) O alta obiectie: de ce nu ne putem aminti direct (fara hipnoza, fara medium etc.) si pe deplin de existenta noastra anterioara?

c) Unde ne vom afla dupa moartea trupului? Cata vreme vom poposi in aceasta alta lume, asa cum pretind adeptii doctrinei reincarnarii? Cine decide durata de timp pana la o noua reincarnare?

d) Se vor reincarna si aceia pe care eu ii iubesc si care mor inaintea mea sau dupa mine sau in aceeasi perioada cu mine? Ar putea fi posibil ca perioada de reincarnare sa fie diferita incat sa nu ne mai intalnim niciodata ?

e) Cum ar putea explica reventismul anumite cazuri concrete, de pilda faptul ca Atila si Gingis Han si-au pastrat tronul pana la sfarsitul vietii, in vreme ce Hristos a murit pe cruce s-au Socrate a trebuit sa bea pocalul cu otrava? In acest caz, schema nu mai functioneaza. Probabil ca ar mai trebui spus ca, in existentele lor anterioare, Atila si Gingis Han ar fi trebuit sa fi fost chiar mareti eroi ai virtutii. Insa in aceasta situatie, ar trebui sa ne lamurim de ce in existenta lor de acum au cazut asa brusc din starea lor virtuoasa intr-o stare de brutalitate, in care, totusi ar trebui protejata identitatea persoanei. Iar in cazul lui Hristos argumentarea ar trebui sa fie inversa. Dar probabil ca acest lucru nu l-ar indrazni nimeni asa de usor.

f) O problema complicata pentru adeptii doctrinei reincarnarii o reprezinta si soarta copiilor decedati la o varsta frageda sau chiar a celor nascuti morti. Potrivit invataturii reventiste, spiritul trebuie sa-si caute o anumita mama pe pamant si sa "intre" in embrionul acesteia aproximativ in luna a sasea. Apoi, la nastere, el se renaste odata cu copilul si isi reincepe noul curs al vietii. Insa, conform marturiei unanime a "spiritelor", copiii raman copii si in cazul in care mor la o varsta frageda, urmand ca pe parcursul unei indelungate actiuni educationale in viata de dincolo sa ajunga spirite desavarsite. Daca totusi anumite spirite in "viata" de milenii, dupa putine saptamani sau luni de viata pe pamant, se reintorc deja in viata de dincolo si uita tot ceea ce s-a intamplat anterior, nu gandesc, nu vorbesc si abia dupa o lunga perioada de educatie pot redeveni "spirite desavarsite" - fara sa cunoasca nimic, insa, despre existenta lor prenatala -, atunci este vorba despre un proces deosebit de dificil.

Cu toate acestea, unii au incercat sa gaseasca chiar in Noul Testament urme ale credintei despre transmigrarea sufletelor, sunt invocate in acest sens doar cateva locuri. Cei ce le invoca se refera, in primul rand, la Ioan 3, 3: "Raspuns-a Iisus: Adevarat, adevarat zic tie: De nu se va naste cineva din nou, nu va putea sa vada imparatia lui Dumnezeu". Totusi, a fi nascut din nou nu inseamna a fi "reincarnat"; mai mult decat atat, putin mai departe, se explica faptul ca omul trebuie "sa se nasca din apa si din duh" (Ioan 3,5). Cuvantul "din nou" din originalul grecesc inseamna si "de sus". Nasterea din nou nu are semnificatia de nastere in sens biologic: "Cum poate omul sa se nasca, fiind batran? Oare, poate sa intre a doua oara in pantecele mamei sale si sa se nasca?" (Ioan 3, 4). Pe de alta parte, in Noul Testament, Ioan Botezatorul este desemnat ca o reincarnare a profetului Ilie, inclusiv Iisus fiind intrebat daca nu cumva este Ilie (Luca 1,17; Marcu 6, 14-15; Matei 16, 13-14).

In literatura despre reincarnare, aceasta revenire este explicata cu predilectie in sensul reintruparii. Acest lucru nu corespunde realitatii tocmai prin faptul ca, in Biblie, Ilie nu apare ca unul care moare, ci ca unul care este rapit la cer, motiv pentru care n-ar avea cum sa se reincarneze. Asteptarile poporului legate de Ioan Botezatorul si Iisus se alimentau din fagaduinta de la Maleahi 3, 23: "Iata ca Eu va trimit pe Ilie proorocul, inainte de a veni ziua Domnului cea mare si infricosatoare". La sfarsitul lumii, despre care se vorbeste aici, erau asteptate sa revina personalitati care au trait in perioadele anterioare. Toate aceste locuri din Scriptura pornesc de la ideea ca profetul Ilie fusese rapit si ca era pregatit pentru a reveni din cer pe pamant. Cu totul altfel stau lucrurile atunci cand, la Marcu 6,14; Matei 16,14, Iisus este intrebat daca El nu este cumva Ilie sau unul dintre profeti (in mod normal decedati) - in Evanghelia dupa Matei este numit special Ieremia.

O explicatie in sensul doctrinei despre reincarnare contravine, insa, realitatii pentru faptul ca si Ioan Botezatorul, cel abia raposat in vremea lui Iisus este amintit in acelasi moment. Oricum, e limpede ca, in timpurile biblice, cineva isi putea imagina revenirea unei mari personalitati religioase fara ca aceasta sa aiba vreo legatura cu invatatura despre reincarnare. Despre ce este vorba in acest caz, se poate deduce cel mai bine din textul de la Luca 1,17, unde se afirma despre Ioan Botezatorul ca "va merge inaintea Lui cu duhul si cu puterea lui Ilie". Aceasta modalitate de a identifica personale unele cu altele este straina gandirii individualiste moderne. Nu e nevoie, insa, de conceptul de reincarnare pentru a explica semnificatia ei pentru perioada biblica. In textul de la Luca 9, 7-9, activitatea lui Iisus este explicata, de catre Irod si de catre altii, prin prisma ideii ca Ioan Botezatorul sau unul dintre profetii mai vechi ar fi inviat din morti. Despre Ilie (cei rapit) se raspandeste zvonul ca el ar fi "aparut" (in Ioan Botezatorul), in cazul revenirii de la sfarsitul lumii a unui profet raposat, evident cea mai agreata conceptie era aceea despre inviere, dupa cum, in general, de altfel, sfarsitul lumii era socotit drept timpul invierii.

Lista textelor biblice interpretate fortat in sensul doctrinei despre reincarnare ar putea fi cu mult mai lunga. Biblia a aparut intr-un mediu in care invatatura despre reincarnare nu juca un rol esential, motiv pentru care nu intra in vreo disputa, nici pozitiva, nici negativa, cu aceasta. Singurul loc in care s-ar putea presupune o disputa cu aceasta doctrina este istoria legata de orbul din nastere, relatata de Ioan, in cap. 9. Daca supozitia discipolilor privind faptul ca orbirea barbatului ar fi o consecinta a pacatelor sale sau a celor ale parintilor sai ar trebui inteleasa realmente in sensul legii karmice si - in cazul parintilor sai - in acela al reincarnarii, atunci raspunsul lui Iisus, "Nici el, nici parintii sai n-au pacatuit...", poate fi interpretat doar ca o respingere a acestei doctrine. Prin urmare, in Noul Testament este vorba de o repudiere clara a karmei si reincarnarii.

Doctrina karmica se afla intr-o evidenta relatie concurentiala cu credinta in creatie, asa cum e inteleasa aceasta in crestinism, inclusiv in iudaism si islam. Cu cat rolul credintei in creatie este mai mic, cu atat este mai mare spatiul pentru dezvoltarea unei invataturi despre karma si reincarnare. Dintre traditiile descrise, doar spiritismul modern are o conceptie clar conturata despre creatie, dar aceasta nu este identica cu cea crestina.

Da de gandit faptul ca, in literatura despre credinta in reincarnare, practic, se ia act si este combatuta cu inversunare doar o singura hotarare din partea Bisericii, respectiv cea legata de respingerea catorva afirmatii ale lui Origen la Sinodul al V-lea ecumenic de la Constantinopol din 553. In literatura despre reincarnare, aceasta respingere este fals interpretata, in general, ca o hotarare impotriva conceptului de reincarnare. Desigur, la o analiza mai atenta, surpriza privind aceasta interpretare din cartile care incearca sa faca publicitate in jurul unor pretinse simpatii din partea oamenilor Bisericii fata de credinta in reincarnare dispare repede. Aceasta interpretare urmareste sa explice absenta marturiilor despre credinta in reincarnare: dupa 553, aceste marturii ar fi fost inlaturate din Sfanta Scriptura si din literatura timpurie crestina. In realitate, insa, continutul exact al textului privind preceptele lui Origen (respectiv ale origenistilor din acea vreme) este limpede: a fost respinsa preexistenta sufletelor, si anume conceptia potrivit careia sufletele oamenilor ar fi avut parte de o preexistenta, de o viata anterioara ca spirite si, drept pedeapsa pentru ca s-au indepartat de Dumnezeu, ar fi fost trimise in trupuri; mai departe, a fost respinsa conceptia conform careia sufletele cazute si demonii vor fi "readusi", in cele din urma, candva, la starea lor de puritate dintru inceputuri. Conceptul de reincarnare sau metempsihoza n-a jucat nici un rol in cadrul disputelor din 553 si 543 (dat sinodului local de la Constantinopol).

Inclusiv afirmatiile lui Origen, decedat cu aproximativ 300 de ani mai inainte, legate de aceasta tematica, au fost fara semnificatie. De altfel, ele sunt abordate contradictoriu si in literatura despre reincarnare. Este limpede ca Origen privea omul ca pe o fiinta spirituala preexistenta "incarnata" intr-un corp, care va mai putea avea parte, inclusiv dupa moartea trupeasca, de un lung drum al purificarii. In disputa cu Celsius, el a aratat clar ca, in viziunea sa, doctrina reincarnarii nu are nimic comun cu Scriptura si cu credinta Bisericii. Insa, probabil ca el era de acord cu faptul ca procesul creatiei, caderea in pacat si "apocatastaza" se pot repeta in cadrul unor noi perioade cosmice, iar spiritele preexistente cazute vor trebui sa se "intrupeze" din nou. La Origen, insa, nu gasim nici un citat care sa acrediteze ideea ca, in cadrul unei perioade cosmice, s-ar putea ajunge la intrupari repetate, deci la reincarnare.

Dialogul dintre reventisti si crestini va avea un sens doar in eventualitatea in care se va tine seama de incompatibilitatea celor doua doctrine si totodata a celor doua forme de credinta. In aceasta situatie, se diminueaza tentatia de a privi convingerea si credinta celuilalt ca fiind prea superficiala.

Pr. Dr. Nicolae Achimescu

PRELUARE DE PE
http://www.crestinortodox.ro/editoriale/obiectii-rationaliste-crestine-fata-problema-reincarnarii-70064.html